SEMNALE

Acuzați de vecini că "umblă cu șmecherii"

3922
Acuzați de vecini că
Grosul conflictelor apărute între locatarii unor asociații, cu atât mai mult în vremuri de criză, pornesc de la faptul că unii proprietari de apartamente sunt interesați mai mult de ceea ce fac vecinii decât de propriile probleme.

Ionela și Dinu K., din Constanța, au simțit pe propria piele că momentul afișării listelor la întreținere este, de departe, cel care alimentează majoritatea conflictelor între locatarii de la bloc.
Cei doi soți s-au grăbit să ne spună că prin semnalul de astăzi nu doresc, nici pe departe, să arate cu degetul spre vecinii lor, recunoscând din start că ei înșiși s-au molipsit de această meteahnă, "dar nu din cauză că așa am fost noi mereu atenți cu ce fac vecinii, ci pur și simplu pentru că e criză. Am făcut un credit acum doi ani, ca să facem nunta băiatului și să-l ajutăm un pic și pe el, iar acum soția mea este șomeră și eu dau aproape toți banii pe credit. Din cauza asta am lăsat-o moale de tot cu consumurile în apartament, apă caldă nu folosim deloc, ne convine mai mult s-o încălzim la aragaz, chiar și pentru baie. Îmi este puțin rușine, dar la noi în casă nu se aruncă aiurea niciun firicel de apă. Tot ce ne rămâne folosim la WC" – ne-a spus Dinu K.

Suspectați că fac șmecherii
Cei doi soți ne-au povestit că atunci când administratorul blocului în care locuiesc afișează listele la întreținere, în fața panoului se declanșează un adevărat… război între locatari, asta pentru că sunt foarte mulți care se uită mai întâi la cât au de plată vecinii lor. Mai mult, oamenii s-au gândit să ne contacteze după ce și-au văzut un vecin confruntând datele dintr-o listă personală cu cele din tabelul de plată întocmit de administrația asociației: "Este o doamnă între două vârste care a sunat la ușa noastră să ne ia la rost de ce nu ne reparăm defecțiunile la apometru, căci e imposibil să nu avem nimic de plată. Apoi ne-a arătat o listă în care apăreau toate cheltuielile noastre către asociație de la începutul anului. «Doamnă, vă credeam niște vecini serioși, dar nu e chiar așa! O să vă reclam peste tot că vă bateți joc de noi și ne înșelați fără rușine!». Am simțit că îmi cade tavanul în cap. Degeaba i-am explicat că facem economii la sânge, nu m-a crezut!" - a com-pletat Ionela K.
Femeia ne-a mărturisit că acest episod este cea mai mare umilință pe care a trăit-o până la cei 52 de ani ai săi. Poate că ar fi trecut peste penibilul situației dacă însuși administratorul blocului nu le-ar fi ținut isonul locatarilor care cred că... umblă cu șmecherii pentru ca apometrul să nu mai contorizeze niciun fel de consum de apă caldă. "Cred că s-a supărat că n-am dat partea pentru reparația liftului, dar noi chiar nu urcăm niciodată cu liftul. Toți vecinii știu asta! Dacă gura vecinilor nu putem s-o închidem, n-o să înțeleg cum poate administratorul să aibă un așa fel de a se purta. Am vrut să-i explic, dar mi-a zis că nu stă de vorbă cu mine până când nu-mi repar apometrele și nu plătesc reparația liftului! O rudă m-a sfătuit să vă cer dumneavoastră ajutorul" – a mai precizat femeia.

"Criza asta ne-a înnebunit pe toți!"
Paradoxal, administratorul asociației, R. Lipan, a recunoscut că a cam luat-o gura pe dinainte, imputându-și că era de datoria ei să discute în termeni civilizați cu familia în cauză și, până la proba contrarie, să nu ia de bune... bârfele vecinilor: "Am observat că locatarii care au datorii la bănci nu mai au mamă, nu mai au tată, parcă ne-a înnebunit pe toți criza asta! Toți se suspectează unii pe alții, analizează listele de întreținere și după aia vin la mine și mă iau la rost că nu fac ordine. O să cer scuze acestei familii pentru reacția mea, o să verific dacă apometrele sunt în regulă, însă vreau să știți că de la plata liftului nu-mi dă voie legea să-i scutesc, pentru că ei locuiesc la etajul trei, nicidecum la parter".
Profitând de situație, administratorul R. L. ne-a mai spus că are serioase probleme și cu alte patru familii care au câini în apartamente și cărora, pe motiv că folosesc mai mult spațiile comune și liftul, ceilalți locatari le cer să cotizeze și pentru patrupede: "Pot părea lucruri mărunte, dar nu ai cum să le scoți oamenilor din cap că, de exemplu, locatarii care au câini deschid mai des ușa de la intrare pentru că scot câinii afară și așa se uzează și interfonul, și liftul. M-am săturat și mă gândesc să renunț la munca asta. S-a înrăit lumea, nu mai e ce-a fost".
v v v
Disputele între locatari nu mai miră pe nimeni, ele deranjând cu adevărat dacă sunt artificiale, iar cei de la care se așteaptă aplanarea lor nu fac altceva decât să le alimenteze.
Dacă vă aflați în astfel de situații, așteptăm cu interes să ni le relatați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 Octombrie 2009
Stire din Cetățenești : Cine a fost primul, oul sau găina?
Sâmbătă, 15 August 2009
Stire din Cetățenești : Aruncă gunoaiele pe geam, de la etaj
Pagina a fost generata in 0.3405 secunde