Bătaie pe cei 350.000 de dolari din vânzarea navei "Aurika"

În ciuda faptului că nava "Aurika" a fost vândută, povestea ei este departe de a se fi încheiat. "Rechinii s-au repezit să se înfrupte din banii cuveniți echipajului și, din acest motiv, marinarii nu pot intra în posesia salariilor restante" - afirmă Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Pe umerii SLN
Nava frigorifică "Aurika", sub pavilion Saint Vincente, aparținând firmei Turbocrest Ltd. a fost scoasă la vânzare după ce armatorul rus a dat faliment și a abandonat-o în portul Midia, în urmă cu 10 luni. Odată cu nava fuseseră abandonați și 23 de navigatori, din care 21 ruși și 2 ucraineni. Dintre aceștia, 4 navigatori, în frunte cu comandantul Svibovich Grigory, au rămas la bord. Echipajul nu a mai fost plătit de 14 luni și are de încasat 351.006,54 de dolari, bani pe care urma să-i obțină din vânzarea navei.
"Pe toată perioada abandonului, singurii care s-au interesat de soarta echipajului și l-au ajutat cu alimente au fost Sindicatul Liber al Navigatorilor și Federația Internațională a Transportatorilor (ITF). Nici autoritățile române, nici numeroșii creditori ai firmei Turbocrest Ltd. nu au fost preocupați de ceea ce se întâmplă la bordul navei" - povestește liderul de sindicat.
Dorința companiilor creditoare de a-și recupera banii a fost "atât de mare" încât nici măcar nu s-au zbătut să facă demersurile în justiție pentru vânzarea navei, relatează Mihălcioiu. Singurul preocupat să obțină acest lucru a fost SLN, care s-a implicat în numele echipajului.
Prin sentința civilă nr. 256, din 27.02.2009, Tribunalul Constanța a decis vânzarea navei. A fost angajat un expert, SC Navexim Galați, care a evaluat-o la 1.600.000 de dolari.
Tot SLN și ITF au fost organizațiile care s-au implicat în realizarea publicității pentru licitație, niciun alt creditor nevrând să cheltuiască vreun ban.

Blocaj la împărțeală
Cum era de așteptat, prima sesiune de vânzare a navei a eșuat. La licitație nu s-a prezentat niciun cumpărător. Prețul de pornire, de 1.600.000 de dolari era, probabil, prea mare, în condițiile crizei economice din shipping-ul mondial, când toată lumea vinde nave și nimeni nu cumpără.
Abia la a doua licitație, organizată de Tribunalul Constanța pe 28 august 2009, s-a prezentat un cumpărător – o firmă grecească. Aceasta a oferit suma de 350.000 de dolari, preț care a fost acceptat.
Pe 4 septembrie, Biroul executorilor judecătorești Adrian Stoica - Constantin și Gabriele - Simona Stoica – Constantin ar fi trebuit să efectueze procedura de distribuire a celor 350.000 de dolari. După reținerea sumelor reprezentând cheltuielile de judecată, onorariul avocatului și al executorului, restul urma să fie împărțit echipajului, în conformitate cu prevederile legislației internaționale și naționale, care spun că salariile navigatorilor sunt creanță privilegiată.
"Firmele creditoare au blocat procedura de distribuire a banilor. Au formulat tot felul de obiecții: ba că nu le place modul în care a fost evaluată nava, ba că prețul obținut a fost prea mic. În esență, ele nu sunt de acord cu distribuirea banilor după lege, fiecare fiind interesată să recupereze sumele reclamate" – relatează Adrian Mihălcioiu.
Conform procesului verbal din dosarul de executare silită, printre cei ce au formulat obiecții, declarând că se vor adresa instanței de judecată se numără: SC Jotun Paints (care reclamă suma de 16.665,54 dolari), Monjasa AS (peste 321.000 de dolari), UAB Tehnomet Survey (30.643,48 euro) și șantierul naval din Midia (426.720 euro).

Legea care lipsește
"Echipajul va trebui să aștepte un nou proces, în cadrul căruia instanța va trebui să decidă modul de împărțire a banilor" - afirmă liderul de sindicat. Desigur, justiția n-ar trebui să decidă altfel decât cum prevede legea, ceea ce ar însemna ca marinarii să-și recupereze creanțele salariale. Dar cine știe ce se mai poate întâmpla. Când e vorba de "ochiul dracului", de bani, legea poate capăta tot felul de interpretări, încât, ceea ce, ieri, era negru, astăzi, poate fi socotit alb.
"Povestea navei Aurika și a echipajului ei durează de peste un an dintr-un singur motiv: România nu are o lege a abandonului - spune Adrian Mihălcioiu. Un asemenea act normativ ar trebui să prevadă care sunt autoritățile ce trebuie să se implice în asemenea cazuri și procedurile de urmat. Legea ar permite ca totul să se rezolve cât mai repede, echipajele să nu aibă de suferit, iar creditorii să își recupereze banii într-un timp cât mai scurt. Din păcate, autoritățile statului român nu au dat curs solicitării noastre de a se reglementa această problemă."