BCR derulează campania "Alege bine pentru tine", cea mai bună ofertă comercială de servicii financiare din ultimii ani

5883

Articole de la același autor

Banca Comercială Română (BCR) a lansat, în această primăvară, campania „Alege bine pentru tine”, care aduce pe piața de banking din România una dintre cele mai puternice oferte comerciale din ultimii ani. Inițiativa se înscrie în strategia BCR de a sprijini deciziile de viață ale clienților săi cu produse financiare echilibrate și inteligente.

Prezentă în cursul zilei de joi, 23 mai, la Constanţa, Dana Dima, vicepreședintele executiv retail și private banking BCR, a declarat că peste 300.000 de produse din oferta campaniei au fost deja alese de clienți, din data de 8 martie şi până în prezent. Aceasta a precizat că BCR derulează una dintre cele mai mari şi puternice campanii comerciale din ultima perioadă, pentru că încearcă să acopere, de fapt, întregul orizont de viaţă de care românii au nevoie, aceasta fiind, de fapt, mai mult decât o campanie comercială. „Prin campania «Alege bine pentru tine», noi ne întoarcem către vieţile românilor şi încercăm să fim alături de ei în aceşti paşi de alegeri, prin produsele pe care le-am construit special pentru această campanie. Înainte de toate, vrem să vă spunem că, dincolo de această campanie comercială, noi continuăm efortul nostru de educaţie şi, practic, toţi clienţii care, în această perioadă vin către BCR, în agenţii sau care ni se adresează pe alte canale digitale au şansa de a parcurge împreună cu consilierii noştri un dialog financiar. În doar două luni, peste 100.000 de români au parcurs discuţii despre obiectivele de viaţă. În urma acestor planuri financiare pe care le-am construit alături de clienţii noştri, rezultatele sunt extraordinare. De ce? Ne place foarte mult să îmbinăm teoria cu practica și, dincolo de orele de educație financiară pe care le facem sau aceste dialoguri personalizate, încercăm să arătăm și drumul, modul în care putem merge pe acest drum. Observăm că, în întreaga campanie, peste 300.000 de produse ale campaniei au fost alese de către clienți. Noi am venit în sprijinul lor cu o ofertă comercială completă şi acoperim toate produsele băncii, nu doar pe cele de economisire sau de creditare, venitul de consum cu 6,25%. De asemenea, dobânda fixă este o dobândă pe care o promovăm pentru a crea stabilitate în viața românilor, dar și pentru ca ei să-și poată consolida, refinanța sau aborda anumite necesități din viață cu o dobândă predictibilă. Mai mult decât atât, dobânda depozitului pe cinci luni, cu 6-7%, este o dobândă foarte bună”, a subliniat vicepreşedintele BCR.




Peste 2.600 de premii, inclusiv două studiouri la mare

Dana Dima a explicat că, pe lângă aceste două produse atât de cunoscute, creditul de consum și depozitul, banca vine cu o ofertă pentru cardul de credit, care le oferă clienţilor avantaje dincolo de gratuitatea acordării acestuia. Aici, trebuie menţionat avantajul de cashback, pentru cumpărăturile la hipermarket-uri, cu 5% cashback și 10% pentru cumpărăturile efectuate în cadrul benzinăriilor. Totodată, Banca Comercială Română încearcă să construiască un comportament care să ducă și spre zona de economisire.

„La acest moment, avem peste 300.000 de produse alese de către clienți, iar ceea ce se întâmplă acum este un efort foarte mare. În plus, prin toate produsele din campanie, participanții au posibilitatea de a acumula șanse de câștig la un concurs dedicat cu peste 2.600 de premii, printre care: două studiouri la mare; cinci bucătării IKEA, complet echipate, 500 de fonduri de rezervă, în valoare de câte 2.000 de lei fiecare; o mie de bilete la cel mai mare concert din București, al trupei Coldplay, de luna viitoare; o mie de bilete la festivalul Saga, o mie de smartphone-uri de ultimă generație. Până acum, au fost date deja peste o mie de premii în toată țara, unele câștigate de oameni care nu s-au gândit vreodată că pot câștiga ceva”, a adăugat reprezentantul BCR.



După campania „Alege bine pentru tine”, a mai spus Dana Dima, urmează multe alte surprize. „Ne dorim ca în fiecare an să marcăm campanii importante pentru români şi, prin produsele noastre, să construim educaţia financiară în rândul populaţiei”, a încheiat ea, dar nu înainte de a furniza informaţii şi despre creditul de nevoi personale „George”, un produs important al băncii, care oferă oportunitatea clienţilor de a accesa o finanțare cu o dobândă anuală fixă de 6,25% pe cinci ani. În această categorie intră toate persoanele care au nevoie de o decizie financiară pentru a-și pune în aplicare proiectele personale sau dorințe pe care le-au amânat până acum.

Campania „Alege bine pentru tine” derulată de BCR se desfășoară în perioada 8 martie - 8 iunie 2024.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3267 secunde