Peste 3.000 de proprietăți din comuna Cuza Vodă, județul Constanța, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul primăriei din localitate, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Data limită de depunere a contestațiilor este 3 august 2026. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.
În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, în comuna Cuza Vodă au fost identificate 3.493 de imobile, cu suprafața totală de 4.664,2326 de hectare.
„În prezent, din totalul de 70 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Constanța, au fost cadastrate în proporție de sută la sută 20 de comune - Gârliciu, Ghindărești, Topalu, Horia, Istria, Săcele, 23 August, Siliștea, Valu lui Traian, Castelu, Topraisar, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Peștera, Ostrov, Deleni, Mihai Viteazu, Mircea Vodă, Amzacea, Cogealac -, iar în alte 49 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale", se arată într-un comunicat de presă transmis de Alina Maria Uzun, purtător de cuvânt al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanţa.
PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.
Programul se derulează până la finalizarea înregistrării sistematice a tuturor imobilelor de pe teritoriul României. Procesul de înregistrare sistematică a imobilelor implică o colaborare strânsă între primării, prestatori, reprezentanții OCPI și cetățeni și oferă garanții solide pentru protejarea dreptului de proprietate.