Ce avantaje au firmele listate la Bursă? Piața românească de capital atrage tot mai mulți investitori internaționali

279

Articole de la același autor

Listarea pe piața de capital asigură multiple și mari avantaje societăților comerciale. Cel mai important dintre ele îl constituie faptul că Bursa reprezintă o uriașă sursă de finanțare. O firmă poate atrage resursele bănești necesare investițiilor, dezvoltării, prin emisiuni de valori mobiliare noi: acțiuni, obligațiuni etc.



Reputația – bun comercial


Societățile listate la Bursa de Valori București beneficiază de publicitate gratuită internă și internațională. Numele lor apare în sumarul ședințelor de tranzacționare. Acesta este transmis agențiilor de presă interne si internaționale, principalelor ziare și posturi de radio și televiziune din țară și pe rețelele internaționale.

Cotarea la bursă îi conferă firmei respective un plus de reputație, adică un capital simbolic cu mare impact pe piața comercială. Acesta constituie un atu în fața concurenței, în raporturile cu clienții și furnizorii, cu băncile finanțatoare.

Reputația este parte a unui bun mai amplu al unei firme, care poartă numele de fond comercial. Acesta cuprinde, pe lângă reputația companiei și alte elemente, precum: clientela, vadul comercial și alte elemente necorporale. Economiștii au găsit modalitatea de a cuantifica fondul comercial al unei firme, considerând că acesta reprezintă diferența dintre valoarea de piață a firmei și valoarea activelor înregistrate în contabilitate. Rezultă că prin cotarea pe piață, o dată cu sporirea reputației firmei, crește și fondul său comercial.

Acțiunile - mijloc de plată

Valoarea recunoscută de piață a acțiunilor unei companii joacă un rol important în lumea afacerilor, în special în obținerea creditelor garantate cu acțiuni. Pentru o firmă cotată la bursă, această valoare este… palpabilă. Pe de altă parte, creditorul are și mijlocul de a valorifica gajul pe piața de capital. Astfel, o asemenea societate va obține mai lesne și cu cheltuieli mai mici un credit garantat cu propriile acțiuni, decât o societate închisă.

Acțiunile tranzacționate la bursă reprezintă un mijloc de plată agreat de creditori, deoarece pot fi revândute. În lipsa lichidităților, firmele pot să își stingă datoriile cu ajutorul acestor instrumente. Mai mult, acțiunile constituie și un mijloc de cointeresare a salariaților. În cadrul unei emisiuni de noi acțiuni, societățile pot acorda angajaților dreptul de cumpărare preferențială.

Randamente spectaculoase

Astfel stând lucrurile, nu trebuie să surprindă pe nimeni creșterile spectaculoase înregistrate de piața românească de capital. Raportul din octombrie 2021, arată că, în primele zece luni ale anului, valoarea totală a tranzacțiilor realizate pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB), cu toate tipurile de instrumente financiare, a ajuns la 15,5 miliarde lei, echivalentul a 3,16 miliarde euro. Față de aceeași perioadă a anului anterior, saltul este de 17,3%.

Companiile listate au obținut performanțe notabile în intervalul ianuarie – octombrie 2021. Astfel, cele din componența indicelui BET-TR, care include și dividendele, au înregistrat creșteri de 35,1% ale randamentului acțiunilor, iar cele mai lichide 19 companii incluse în indicele BET au avut randamente mai mari cu 28,5%.

Creșteri semnificative au avut loc și în ceea ce privește lichiditatea: pe piața reglementată, valoarea medie zilnică de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente a ajuns la 73,7 milioane lei, în urcare cu 16,8% față de perioada ianuarie-octombrie a anului trecut.

Sistemul multilateral de tranzacționare (SMT) a înregistrat o evoluție pozitivă accelerată în primele zece luni ale anului, când tranzacțiile cu toate tipurile de instrumente financiare au însumat 1,27 miliarde lei și o creștere de…269%. În luna octombrie 2021, lichiditatea medie zilnică a fost de 7,2 milioane lei, în creștere cu 324% față de nivelul atins în octombrie 2020.

Capitalizare și finanțare

Pentru a le oferi investitorilor un reper privind evoluția acestui segment, Bursa de Valori București a lansat, pe 11 octombrie, primul indice dedicat segmentului AeRO. Denumit BET AeRO, acesta include 20 de companii care, la momentul lansării, reprezentau 40% din capitalizarea companiilor românești de pe piața AeRO.

În ansamblu, companiile românești listate la Bursa de Valori București au devenit din ce în ce mai valoroase. Iată, capitalizarea totală a societăților de pe piața reglementată și AeRO a ajuns la 232 miliarde lei (echivalentul a 47 miliarde euro) la final de octombrie, creșterea obținută în acest an fiind de peste 40%.

„Bursa românească a dovedit că poate susține finanțarea unor proiecte semnificative ca număr și volum: pentru acest an, vorbim de un număr record de runde de finanțare prin emisiuni de obligațiuni și de acțiuni, a căror valoare cumulată a depășit 1,5 miliarde euro. În ultimii trei ani, la BVB s-au derulat runde de finanțare de circa 3,5 miliarde euro. Avem semnale că trendul listărilor va continua și că tot mai multe companii au înțeles care sunt avantajele listării pe bursă” a declarat Radu Hanga, președintele consiliului de administrație al Bursei de Valori București.

Gradul de atractivitate al pieței de capital românești este tot mai mare, datorită avantajelor oferite. Iată, în intervalul ianuarie-octombrie 2021, un număr de 19 companii noi au listat pachete de acțiuni, în valoare totală echivalentă de 142 milioane de euro.

În atenția investitorilor internaționali

Începând din data de 20 septembrie 2021, companiile românești au devenit mai vizibile pe radarul investitorilor internaționali, după ce România și-a majorat prezența în indicii furnizorului global FTSE Russell la cinci companii: Banca Transilvania (TLV), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), TeraPlast (TRP) în indicii FTSE Global All-Cap și Bittnet (BNET) în indicele FTSE Global Micro-Cap.

Bursa de Valori București continuă demersurile de dezvoltare a pieței interne și, concomitent cu lansarea BET AeRO pe 11 octombrie, a lansat alți doi indici pentru piața reglementată: BET-TRN și BET-XT-TRN, care reprezintă variantele de randament total net ale indicilor BET-TR și BET-XT-TR. Pentru a impulsiona trendul actual caracterizat de listări accelerate, BVB a aprobat simplificarea procedurii de listare pe segmentul multilateral de tranzacționare, procedură care

va intra în vigoare la începutul anului viitor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2406 secunde