Cerealele relansează traficul de mărfuri din portul Constanța

Miercuri, 16 August 2017
329
Porturile maritime românești fac mari eforturi să recupereze traficul pierdut în timpul iernii. Dacă la finalul primelor două luni din 2017, cantitatea de mărfuri manipulate era cu 21,08% mai mică decât în aceeași perioadă a anului 2016, decalajul s-a redus la 5,48%, după șapte luni.

Operatorii portuari contează îndeosebi pe recoltele bune de grâne din România, Serbia și Ungaria, din această vară, dar și pe creșterea cererii de hidrocarburi. De altfel, Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, a dat asigurări că la sfârșitul lunii august, traficul portuar general va atinge nivelul celui înregistrat în august 2016.

v v v

În primele șapte luni ale anului 2017, porturile Constanța, Midia și Mangalia au derulat, împreună, 30.924.169 tone de mărfuri, cu 5,48% mai puțin față de perioada ianuarie - iunie 2016. Traficul maritim a fost de 24,25 milioane tone, în scădere cu 5,42%, iar cel fluvial a înregistrat 6,66 milioane tone, cu 5,80% în minus.

Pe grupe de mărfuri evoluția se prezintă astfel:

a) în creștere față de anul precedent

- minereuri de fier și deșeuri de fier - 2.126.454 tone (+46,85%);

- îngrășăminte - 1.612.321 tone (+0.56%);

- produse metalice - 1.322.021 tone (+9,35%);

- semințe uleioase - 1.190.113 tone (+30,62%);

- minerale brute sau prelucrate - 211.265 tone (+0,98%);

- ciment - 114.324 tone (+25,09%);

- animale vii - 66.893 tone (+24,64%);

- sticlărie și produse ceramice - 9.036 tone (creștere de 3,09 ori);

- legume și fructe - 6.913 tone (+21,36%):

b) în declin față de anul precedent

- cereale - 9.621.352 tone (-4,82%);

- petrol brut - 3.878.743 tone (-11,16%);

- articole diverse - 3.803.124 tone (-10,51%);

- produse petroliere - 2.777.183 tone (-20,72%);

- minereuri și deșeuri neferoase - 1.727.040 tone (-10,11%);

- cărbune - 1.300.691 tone (-11,37%);

- produse alimentare - 365.310 tone (-31,49%);

- produse chimice - 345.638 tone (-13,56%);

- lemn, plută - 214.425 tone (-44,17%);

- echipamente, mașini - 177.959 tone (-13,00%);

- celuloză și deșeuri de hârtie - 23.143 (-43,57%);

- articole fabricate din metal - 2.668 (-24,74%).

v v v

Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 26.957.378 tone de mărfuri, în scădere cu 3,74%. Șase grupe de mărfuri dețin, în total, o pondere de 91,09% din fluxurile de mărfuri: cerealele și semintele uleioase - 40,10%, minereurile și deșeurile metalice - 14,25%, articolele diverse containerizate - 14,11%, hidrocarburile - 11,07%, îngrășămintele și produsele chimice - 6,71%, produsele metalice - 4,85%.

Traficul de containere a totalizat 3.802.790 tone de mărfuri, respectiv 417.014 TEU, fiind în scădere cu 10,52%, respectiv 1,97%.

Portul petrolier Midia prezintă, în continuare, o diminuare ridicată a traficului. În primele șapte luni din 2017 a derulat 3.918.598 tone, cu 14,34% mai puțin decât în perioada de referință din anul precedent. Hidrocarburile, care dețin o pondere de 93,18% în totalul cantităților de mărfuri manipulate, au înregistrat o scădere de 16,78%. Îmbucurător este faptul că structura traficului este tot mai diversificată. În intervalul de referință, portul Midia a manipulat următoarele cantități de: petrol brut (2.222.774 tone), produse petroliere (1.428.576 tone), produse chimice (95.807 tone), berbecuți (60.156 tone), îngrășăminte (50.677 tone), ciment (30.398 tone), produse metalice (13.878 tone), minerale brute (11.927 tone), echipamente (651 tone).

Micuțul port Mangalia a manipulat doar 48.193 tone de mărfuri, cu 65,25% sub nivelul atins în ianuarie - iulie 2016, fiind afectat de criza prin care trece compania Daewoo - Mangalia Heavy Industries. Structura traficului a fost următoarea: produse petroliere (21.279 tone), ciment (12.449 tone), deșeuri neferoase (6.819 tone), echipamente (3.793 tone), produse chimice (2.852 tone) și minerale brute (1.001 tone).

Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de aproape 148 milioane tone de mărfuri, în creștere cu 8,5%, din care 60,24 milioane tone de mărfuri uscate (+8%) și 87,66 milioane tone de mărfuri lichide (+11%).

Dintre porturile Ucrainei, Yuzhny a raportat 25,29 milioane tone de mărfuri manipulate, în creștere cu 6,4%. Traficul de containere a scăzut la 483.000 tone (-9,1%), respectiv 37.057 TEU (-16,8%).

Pagina a fost generata in 0.2781 secunde