În ultimii cinci ani, peste 2.000 de
consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB,
reducerea sau eliminarea comisioanelor, diminuarea dobânzilor, scăderea ratelor
la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat. Unii
consumatori au obținut reduceri de zeci de mii de euro, CHF sau lei din datoria
pe care o aveau de achitat către bancă.
Începând cu martie 2016, beneficiile obținute
în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, prin intermediul CSALB, au
depășit suma de 4,4 milioane euro, media pentru fiecare caz soluționat fiind de
3.700 de euro în 2020.
Anul trecut aproape 2.500 de români s-au
adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar
(CSALB). 90 de consumatori din Constanța au solicitat în 2020 și
primele luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate
în derulare, județul Constanța fiind al zecelea din țară ca număr de cereri
transmise către CSALB.
Caravana online a CSALB își propune să informeze
consumatorii de servicii financiare despre
posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea
problemelor în instanță.
Câteva exemple
despre ce au obținut constănțenii ale căror cereri de negociere au fost
acceptate de bănci:
·
P.V.S. a solicitat restituirea comisionului de
administrare și a dobânzii aferente. Anterior formulării cererii existase un
litigiu în instanță, cu același obiect,
pe care consumatorul îl pierduse. S-a obținut eliminarea pe viitor a
comisionului de administrare, în cuantum de 4.375 de euro.
·
B.P. a solicitat în cadrul CSALB recalcularea dobânzii și
scurtarea perioadei de plată în cazul unui credit negarantat de nevoi
personale. Conciliatorul a propus, iar părțile au acceptat, o reducere a dobânzii
fixe cu 4,5 puncte procentuale, iar pentru implementarea hotărârii se va semna
un act adițional.
·
G.N. a solicitat eliminarea comisionului de administrare
pentru un credit ipotecar din 2008. A obținut reducerea comisionului de
administrare cu 75%. Consumatoarea era în perioada de suspendare a plății
ratelor conform OG 37/2020 în momentul când a formulat cererea către CSALB. De
aceea, hotărârea s-a implementat în ianuarie 2021, atunci când a reluat plata
ratelor.
·
M.G. a solicitat conversia unui credit ipotecar din CHF
în lei, cu o reducere de 28%, restituirea comisionului de analiză și dobânda
aferentă. În urma negocierilor
intermediate de un conciliator CSALB a obținut conversia creditului cu un
discount de 22%, iar costurile conversiei au fost suportate de bancă. Dobânda
creditului după conversie se calculează dupa formula: marja băncii 3% + IRCC la 3 luni.
Cererile pot fi trimise online, direct de pe site-ul www.csalb.ro, iar întreaga procedură de conciliere
cu banca sau IFN-ul este gratuită pentru consumatori și nu durează mai mult de
90 de zile. Negocierea este intermediată de conciliatorii Centrului și prin
email sau telefon, acest lucru fiind folosit mai ales în perioada pandemiei,
când nu a fost posibilă întâlnirea fizică.
Consumatorii care trimit
cereri către CSALB sunt sfătuiți să atașeze și documente care să justifice
dificultățile lor financiare, scăderea veniturilor sau creșterea cheltuielilor.
Dacă banca/IFN-ul acceptă cererea, este desemnat un conciliator care, în urma
discuțiilor dintre părți, va propune la final o soluție de rezolvare a
situației semnalate. CSALB
lucrează în acest moment cu 19 conciliatori care sunt printre cei mai buni
specialiști în drept și domeniul financiar-bancar din țară. Conciliatorii sunt
profesori universitari, avocați renumiți și foști judecători.
Despre CSALB: CSALB este o
entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit
și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri
pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării
pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în
domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este
desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai
buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se
rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în
instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la
telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.