Criza locurilor de practică pentru cadeți are soluții! (I)

2730
13

Articole de la același autor

SLN lansează în dezbatere publică un proiect pentru absolvenții facultăților de marină


"Eu vreau să navighez, dar toți   m-au refuzat. Am terminat cu media 9,12 și nu am găsit unde să fac practica. Am fost pe la toți (agenții de crewing - n.n.). Cei mai buni nu au avut locuri, iar alții cereau bani și eu nu am de unde. Vă rog SLN, faceți ceva! Când am început școala nu mi-am dat seama că sunt înșelat prin nepriceperea mea. Am știut că nu îmi asigură practica, dar mi-au zis că sunt foarte multe agenții care sunt înnebunite să ia cadeți. Acum văd altfel lucrurile, dar prea târziu. Sunt mulți colegi bine pregătiți, dar nu avem unde să ne ducem. Nimeni nu ne ia." 


Aceasta este confesiunea unui absolvent de învățământ superior de marină, care semnează cu numele Ștefan comentariul la articolul "Viitorul navigatorilor români e în pericol!", publicat în ediția din 7 fe-bruarie 2014 a ziarului "Cuget Liber".


Dragă Ștefane, am o veste bună pentru tine și colegii tăi: Sindicatul Liber al Navigatorilor a inițiat un proiect prin care se asigură cel puțin 100 de locuri de practică pentru cadeții cu cele mai mari medii la absolvire.


"Soluția propusă de noi, pe care o punem în dezbatere publică, nu este nouă. Se practică cu succes în Norvegia, dar nu numai. Am putea-o numi "modelul norvegian". Am purtat discuții la nivel internațional cu partenerii noștri de dialog social (armatori și asociații ale armatorilor - n.n.). Ne-au asigurat că există posibilitatea certă de preluare a cadeților români în condițiile împărțirii cheltuielilor între ei și o entitate din România" - a declarat Adrian Mihălcioiu, președintele SLN.


Respectiva entitate ar putea fi Fundația "Cadetul Român", din care ar trebui să facă parte, în calitate de membri: Ministerul Transporturilor - prin Autoritatea Navală Română și CERONAV, Ministerul Educației - prin Universitatea Maritimă Constanța, Ministerul Apărării - prin Academia Navală "Mircea cel Bătrân", mediul privat - prin Colegiul Maritim și Asociația Agențiilor de Crewing din România, organizațiile non - guvernamentale reprezentative ale navigatorilor - prin SLN, alte organisme.


Fundația ar urma să asigure cel puțin 100 de locuri de practică pe an, din care 50 pentru cadeții de la punte și 50 pentru cei din sectorul mecanic și electric. Potrivit calculelor SLN, este nevoie de un buget anual de 360.000 de dolari pentru stagiile de practică de la punte și 180.000 de dolari pentru cei din compartimentul mașini. Din acești bani, fiecărui cadet îi vor fi asigurate o indemnizație de 500 de dolari pe lună (în conformitate cu contractele colective de muncă aprobate la nivel internațional și național) și cheltuielile de deplasare. Armatorii urmează să suporte cheltuielile de la bordul navelor. Sursa de finanțare pentru realizarea obiectivului fundației o reprezintă cotizațiile anuale ale membrilor ei. Acestea ar urma să fie achitate conform unei scheme. Banii nu vor putea fi folosiți decât pentru stagiile de practică ale cadeților, cheltuielile de funcționare a fundației urmând să fie suportate din alte surse. Locurile de practică vor fi repartizate, în deplină transparență, primilor 100 de cadeți, în ordinea mediilor. Metoda va stimula competiția între studenți, va contribui la creșterea calității forței de muncă marinărești și la eliminarea discriminării între sexe. Astfel, fetele - cadet vor avea șanse reale să ajungă pe mare. (Va urma)


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
hermes
11 februarie 2014
O idee buna

Este intradevar o idee buna care merge cu succes in statele nordice si daca se aplica intradevar asa cum spune articolul transparent si in functie de valoarea mediilor are sanse de reusita si la noi. Acum ramane de vazut daca se poate ... Sincer, cunoscand foarte bine atat sistemul de invatamant de marina de la noi cat si seriozitatea unora din firmele de crewing ma cam indoiesc dar speranta moare ultima....

cadet
11 februarie 2014
absolvent fara un rost

practica ar trebui asigurata din start, de catre institutia de invatamant... nu mi se pare corect sa faci o facultate timp de 4 ani, platita, cu specific navigatie si sa primesc diploma de "inginer naval"... daca voiam sa fiu inginer faceam o facultate de profil...

tata
11 februarie 2014
locuri de practica

In zilele noastre nicio institutie de invatamant nu mai asigura locuri de practica si nici nu exista o asemenea obligatie prin lege. Daca ar fi obligate, multe dintre ele si-ar inchide portile. In urma disparitiei economiei centralizate, statul si sistemul de invatamant s-au degrevat de responsabilitatea asigurarii locurilor de practica. Aceasta a fost lasata in seama studentilor si familiilor lor. Evident, acest lucru nu este spus cu voce tare de catre cei din sistem, pentru a-si proteja catedrele. Mecanismul deresponsabilizarii sistemului de problema locurilor de practica a mers o vreme. Acum, din multe motive a inceput sa nu mai tina. Statul, invatamantul, intreg sistemul trebuie sa gaseasca solutii, altfel se va ajunge la o criza din care cu greu se va iesi.

radu olteanu
11 februarie 2014
cadetia o mare minciuna

Imi pare rau sa vad atatia proaspeti absolventi de marina fara o sansa reala de afi ambarcati pe navele internationale si asta numai din cauza crewing-ului romanesc,niste sugaci si supusi fara nici un fel de coloana vertebrala.Toate crewing-urile de la cel mai mare la cel mai mic nu au nici o putere si nici nu vor sa aiba nici un fel de initiativa.In legatura cu subiectul de azi cu acest sindicat care incearca marea cu sarea sunt numai vorbe.De cand am terminat IMC-ul din 1998 aceleasi vrajeli si vorbe duse fara un final.Cand CERONAV s-a implicat in ceva sa ajute cadetii?Niciodata, doar sa ia banii navigatorilor si atat.Cand o sa vad aceasta organizatie facuta cred ca o sa fiu un pensionar.Nu mai faceti iluzii acestor tineri,locurile de munca sunt luate de cei platiti prost nu se cei care invata.Iar viitorul navigatiei e in mana filipinezilor si indienilor.Cu parere de rau,dar asta e crudul adevar.

Student
11 februarie 2014
Cadetia

Si totusi ce sa facem? Eu vreau sa plec pe mare, imi place marinaria si ceea ce ofera pe langa munca grea. Chiar sa ne lasam de o cariera promitatoare pentru ca asa e la noi? Avem datoria sa ne batem. Uite , cineva vine cu o idee, noi trebuie sa facem presiune ca ea sa nu moara, ba chiar sa prinda contur. Trebuie sa facem si noi cadetii ceva. Nu stiu, o adunare, o manifestatie sa suntem cu miile. Ce ziceti?

cadet
11 februarie 2014
absolvent fara un rost

asa este, dar la celelalte facultati se dau diplome pe domeniul respectiv... la constructii n-am auzit sa dea diploma de dulgher sau fierar-betonist si apoi sa faca practica sa primeasca de inginer constructor... dar ca sa dai 30 milioane pe an de studiu si apoi sa te re-orientezi ca n-ai ce face cu diploma obtinuta, mi se pare totusi anormal... apoi, de ce nu se face ceva ca de la bun inceput sa se spuna - uite, mai dai 1000 euro si-ti asiguram si anul de practica ? ca sa nu spun ca mai ai de trecut si alte zeci de cursuri si examene ca sa obtii cu adevarat statutul de ofiter de marina...

Răspuns la: locuri de practica
Adăugat de : tata, 11 februarie 2014
In zilele noastre nicio institutie de invatamant nu mai asigura locuri de practica si nici nu exista o asemenea obligatie prin lege. Daca ar fi...
xxx
11 februarie 2014
cadeti romani

da ma, bravo. bine ca ati gasit vinovati agentii de crewing. cu alte cuvinte piata de desfacere. daca nu e cerinta, unde sa fie trimisi??? nu-si pune nimeni problema ca se produce mai mult decat se consuma? generatii de cate 2-3-400 de cadeti pe ani. deja e criza de 4 ani. cati stau pe bara? si asta in conditiile in care sub pavilion romanesc nu sunt nave. hai sa ne facem toti doctori desi nu avem spitale. sau etc. sau cosmonauti. ca am auzit ca se castiga bine. vina este a institutiilor de invatamant. isi iau banii si nu-i intereseaza.

Cornel
11 februarie 2014
medii mai mari?

Acum o sa vedeti concurenta la spaga pentru medii mari..sa vedeti spagi la cele 2+1 institutii de marina!!! Daca vreti ,ca ,corectitudinea sa fie maxima rugati armatorii sa faca propria selectie(examinare)indiferent de mediile de absolvire si atunci totul va fi ok....

0_o
18 februarie 2014
voi va credeti?

"Locurile de practică vor fi repartizate, în deplină transparență, primilor 100 de cadeți"...voi chiar va credeti cu o asemenea declaratii? adica va veni oricine si va depune dosaru si va avea sanse sa plece?nu sunt nepotulu.....tata e.....am un var care este...? fara asemenea interventii? imi este FOARTE greu sa cred mai ales in aria judetului nostru!

hermes purse for sale
18 mai 2014
hermes purse for sale

hermes evelyne bag Stiri Economie : Criza locurilor de practică pentru cadeți are soluții! (I) | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes purse for sale http://sungyhama.com/hermes-purse-for-sale-hermes-purse-price-1261.asp

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6576 secunde