Cum au fost promovate firmele românești în lume

189

Ministerul Economiei a făcut bilanțul acțiunilor de promovare a comerțului exterior inițiate în intervalul 9 mai - 30 august 2012.

Au fost organizate 14 misiuni economice de promovare a firmelor românești în domenii precum: construcțiile industriale, de drumuri și poduri, de locuințe, în Iraq; industria de electronice și software, în Brazilia și Norvegia; construcții navale, în Coreea de Sud; construcții de mașini, echipamente industriale, piese și părți componente auto, în Tunisia și Maroc; industria sticlăriei și ceramicii fine, în Columbia și Chile.
În cadrul acestor misiuni economice, au fost prezente 92 firme românești, care au realizat 1.153 contacte economice, preconizându-se angajamente substanțiale la export.
De asemenea, ministerul a organizat participarea companiilor
românești la 10 târguri și expoziții internaționale, printre care: Expoziția permanentă din Emiratele Arabe Unite; "London International Wine&Spirit", Londra; Târgul Internațional "Posidonia" Atena; Expoziția Mondială de la Yeosu, Coreea de Sud; "EUROSATORY" Paris; "POWER GEN EUROPA", Koln; WHO’S NEXT Paris; "FARNBOROUGH", Londra.
La ele au luat parte 146 firme, care au realizat 5.299 contacte economice, preconizându-se un angajament la export în valoare de aproximativ 62,5 milioane euro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5422 secunde