Drama românilor de pe "Olympus". "Arestați-mă! Vreau la închisoare!"

993
8

Articole de la același autor

Sindicatul Liber al Navigatorilor și Autoritatea Navală Română au început demersurile pentru recuperarea salariile pe două luni, pentru un grup de 56 de marinari. Aceștia au lucrat pe nava "Olympus", care a fost abandonată în portul Adabaja, din Egipt. Conform HG 83/2003, banii vor fi achitați în baza poliței de asigurare încheiată de agenția de crewing care a recrutat echipajele.
Ieri, cei 56 de marinari, în frunte cu comandantul Mircea Florin Dimitriu s-au întâlnit cu reprezentații SLN și ANR, pentru a demara procedurile legale.


Nava ro-ro și de pasageri "Olym-pus", sub pavilion britanic, se află de pe data de 26 februarie 2013, în rada portului egiptean. Pe 31 martie 2013, a fost arestată de autoritățile din Egipt pentru datorii de circa 55.000 de dolari, reprezentând cheltuieli portuare. 
La acea dată, "Olympus" avea la bord un echipaj de 35 de ofițeri, nebrevetați și personal auxiliar, din care 29 sunt români, nemembri de sindicat, majoritatea din Constanța. Marinarii erau cu salariile neachitate de patru luni. 


Din momentul arestării navei, echipajul a trecut prin încercări teribile. Era, practic, prizonier la bord, fiindu-i interzis să coboare pe țărm, pentru asistență medicală de urgență. Aprovizionarea cu alimente și combustibil era proastă, se făcea rar și în cantități mici. Atunci au apărut și primele cazuri de îmbolnăvire.


Pe 25 aprilie 2013, consulul României în Egipt, însoțit de un medic, a ajuns la bordul navei. În același timp, a ajuns și medicul trimis de Federația Internațională a Tran-sportatorilor - ITF.


Sub presiunea celor de la bord, a Sindicatului Liber al Navigatorilor, a presei și a autorităților din România, s-au făcut mai multe schimburi de echipaje. Astfel că, pe parcursul unui an, pe "Olympus" s-au perindat 56 de navigatori români. Din nefericire, toți au avut parte de același tratament dur. 


"Am ajuns la navă pe 17 iulie 2013 și am plecat pe data 1 februarie 2014. Am fost ultimul român care a coborât de pe "Olympus" - relatează comandantul Dimitriu (58 ani). La plecarea din țară, cei de la compania Standard Shipping ne-au spus că nava merge și că oamenii își primesc salariile regulat. Când am ajuns la navă, am constatat că era arestată de multă vreme. Charterul (operatorul navei) îmi vorbea frumos la telefon. Promitea provizii și vize, care nu mai veneau."


Potrivit comandatului Dimitriu, echipajul a trăit luni de coșmar. Combustibilul fiind foarte puțin, generatorul de curent era pornit câte o oră dimineața și seara, pentru a încărca acumulatoarele telefoanelor și laptop-ului, singurele mijloace de comunicare de la bord. În schimb, instalația de apă, de aer condiționat, frigiderele și plitele electrice nu puteau fi puse în funcțiune. În timpul căldurilor tropicale, marinarii nu putea face duș, nu puteau trage apa la WC-uri, iar mâncarea se strica. Pentru a găti, erau nevoiți să aprindă focul la un grătar, pe punte.  Luni de zile echipajul a trăit cu orez, paste făinoase și cu conserve. Au fost perioade de lipsuri mari, când hrana a fost raționa-lizată, marinarii fiind nevoiți să mănânce o dată pe zi. Din cauza căldurii mari, a ali-mentației proaste și a mizeriei (pe navă umblau șobolani cât pisica de mari) starea de sănătate a unora dintre marinari s-a deteriorat. Trei ofițeri s-au îmbolnăvit și de două ori a fost adus medicul la navă. Moralul marinarilor era la pământ. Un ofițer I mecanic a avut două căderi nervoase și a devenit agresiv față de comandant. "Nu puteam să ripostez, pentru că înțelegeam fenomenul. Am fost nevoit să chem, în ajutor, șalupa Poliției" - povestește Dimitriu.  Când au venit polițiștii, ofițerul a strigat "Arestați-mă! Vreau la închisoare!" Omul avea dreptate, la pușcărie era mai bine decât pe nava abandonată. 


Operatorul lui "Olympus" le datorează românilor 560.000 de euro. O parte din sumă - contravaloarea a două salarii - va fi recuperată în baza poliției de asigurare încheiată de compania de crewing. Diferența ar trebui să fie achitată din vânzarea navei, prin avocatul egiptean, an-gajat de români. Navigatorii se întreabă dacă nu cumva vor fi înșelați. Au ajuns să nu mai creadă în nimeni.


Comentează știrea

lucian
8 aprilie 2014
standard shipping

companie de hoti cu zaif in frunte

Cata
8 aprilie 2014
Standard

Ma bucur ca nu am avut increfere in Szaif, chiar urma sa plec acolo, imi pare rau pentru toti cei aflati in aceasta situatie. Standard o firma de mincinosi, de ani buni de zile inseala marinarii cu Olympus si Aqua Hercules ( ex Ropax 1 si 2)

Claudiu
8 aprilie 2014
Cineva acolo sus ma iubeste

Pe mine m-a intors de la aeroport inainte sa ma imbarc pe nava. Mai tii minte Cata ce tare a fost faza aia? Bine ca am scapat de nebunii astia.

Răspuns la: Standard
Adăugat de : Cata, 8 aprilie 2014
Ma bucur ca nu am avut increfere in Szaif, chiar urma sa plec acolo, imi pare rau pentru toti cei aflati in aceasta situatie. Standard o firma de...
Sebi
9 aprilie 2014
marinari de 2 lei

Dar de ce zgariati pe la usa firmei de Crewing sa mergeti pe nave cand stiati ca navele sunt arestate si mai mult .... aveati informatii direct de la vapor de conditiile de acolo?poate din cauza ca sunteti niste marinari de 2 lei pe care alte firme ii refuza? Multi ati preferat sa mergeti acolo stiind ca navele stau si v-ati gandit voi ca ar fi bine sa luati niste bani fara sa faceti nimic.....asha va trebuie ...mai puneti si voi mana si munciti

marinar@1
5 mai 2014
esti un idiot

marinare de 2 parale nu stia nimeni ce este acolo tu vorbesti in necunostinta de cauza eu vb din propria experienta nu iti doresc sa treci prin ce am trecut noi acolo si nu doresc asta niciunui marinar .Eu am fost si cand nava mergea si crede-ma ca se muncea ca pe toate vapoarele era o linie de 16 oree in care erau zile in care nu se facea pauza decat la masa ...dar tu esti un idiot ca multi alti ...sugei ciorapi lu szaiff poate o pui si u de un contract mai Sebi papusa

Răspuns la: marinari de 2 lei
Adăugat de : Sebi, 9 aprilie 2014
Dar de ce zgariati pe la usa firmei de Crewing sa mergeti pe nave cand stiati ca navele sunt arestate si mai mult .... aveati informatii direct de la...
Drew Brees Jersey
13 august 2014

Designing Interactions is illustrated with more than 700 images, with color throughout. [url=http://www.welovenorthcoteroad.com/news.asp]Drew Brees Jersey[/url] Drew Brees Jersey

marseille longchamp
28 august 2014
marseille longchamp

sac longchamp roseau occasion[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamproseauoccasion.php]sac longchamp roseau occasion[/url]sac longchamp roseau cuir[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamproseaucuir.php]sac longchamp roseau cuir[/url]sac longchamp rose pale[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamprosepale.php]sac longchamp rose pale[/url]sac longchamp rose fluo[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamprosefluo.php]sac longchamp rose fluo[/url]sac longchamp python[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppython.php]sac longchamp python[/url]sac longchamp promotion[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppromotion.php]sac longchamp promotion[/url]sac longchamp pour les cours pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppourlescourspascher.php]sac longchamp pour les cours pas cher[/url]sac longchamp port? ?paule[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampport??paule.php]sac longchamp port? ?paule[/url]sac longchamp polochon[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppolochon.php]sac longchamp polochon[/url]sac longchamp pliage violet[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliageviolet.php]sac longchamp pliage violet[/url]sac longchamp pliage taille m pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagetaillempascher.php]sac longchamp pliage taille m pas cher[/url]sac longchamp pliage taille[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagetaille.php]sac longchamp pliage taille[/url]sac longchamp pliage soldes[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagesoldes.php]sac longchamp pliage soldes[/url]sac longchamp pliage shopping[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliageshopping.php]sac longchamp pliage shopping[/url]sac longchamp pliage s[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliages.php]sac longchamp pliage s[/url]sac longchamp pliage rouge[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagerouge.php]sac longchamp pliage rouge[/url]sac longchamp pliage personnalis?[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagepersonnalis?.php]sac longchamp pliage personnalis?[/url]sac longchamp pliage pas cher taille m[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagepaschertaillem.php]sac longchamp pliage pas cher taille m[/url]sac longchamp pliage noir pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagenoirpascher.php]sac longchamp pliage noir pas cher[/url]sac longchamp pliage moyen[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagemoyen.php]sac longchamp pliage moyen[/url]sac longchamp pliage marron[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagemarron.php]sac longchamp pliage marron[/url]sac longchamp pliage large[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagelarge.php]sac longchamp pliage large[/url]sac longchamp pliage homme[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagehomme.php]sac longchamp pliage homme[/url]sac longchamp pliage gris[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagegris.php]sac longchamp pliage gris[/url]sac longchamp pliage grand modele[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagegrandmodele.php]sac longchamp pliage grand modele[/url]sac longchamp pliage besace[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagebesace.php]sac longchamp pliage besace[/url]sac longchamp pliage beige[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagebeige.php]sac longchamp pliage beige[/url]sac longchamp pliage bandouliere[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliagebandouliere.php]sac longchamp pliage bandouliere[/url]sac longchamp pliable pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppliablepascher.php]sac longchamp pliable pas cher[/url]sac longchamp planetes[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampplanetes.php]sac longchamp planetes[/url]sac longchamp planete pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampplanetepascher.php]sac longchamp planete pas cher[/url]sac longchamp petit format[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppetitformat.php]sac longchamp petit format[/url]sac longchamp pas cher taille m[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppaschertaillem.php]sac longchamp pas cher taille m[/url]sac longchamp pas cher france[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamppascherfrance.php]sac longchamp pas cher france[/url]sac longchamp paris pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampparispascher.php]sac longchamp paris pas cher[/url]sac longchamp occasion particulier[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampoccasionparticulier.php]sac longchamp occasion particulier[/url]sac longchamp new l?gende[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampnewl?gende.php]sac longchamp new l?gende[/url]sac longchamp neuf[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampneuf.php]sac longchamp neuf[/url]sac longchamp moyen[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampmoyen.php]sac longchamp moyen[/url]sac longchamp metal[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampmetal.php]sac longchamp metal[/url]sac longchamp magasin[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampmagasin.php]sac longchamp magasin[/url]sac longchamp lm metal noir[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamplmmetalnoir.php]sac longchamp lm metal noir[/url]sac longchamp legende vernis[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamplegendevernis.php]sac longchamp legende vernis[/url]sac longchamp legende pas cher[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamplegendepascher.php]sac longchamp legende pas cher[/url]sac longchamp legende noir[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamplegendenoir.php]sac longchamp legende noir[/url]sac longchamp l?gende[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampl?gende.php]sac longchamp l?gende[/url]sac longchamp legend[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamplegend.php]sac longchamp legend[/url]sac longchamp kate moss prix[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchampkatemossprix.php]sac longchamp kate moss prix[/url]sac longchamp hobo noir[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamphobonoir.php]sac longchamp hobo noir[/url]sac longchamp hello kitty[url=http://www.black-blum.fr/UserFiles/saclongchamphellokitty.php]sac longchamp hello kitty[/url] marseille longchamp

nike air max 90 rouge
18 septembrie 2014
nike air max 90 rouge

nike air max pas cher femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxpascherfemme.asp]nike air max pas cher femme[/url]nike id air max[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeidairmax.asp]nike id air max[/url]air max 1 og[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax1og.asp]air max 1 og[/url]air max 1 safari[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax1safari.asp]air max 1 safari[/url]air max 90 independence day[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax90independenceday.asp]air max 90 independence day[/url]air max 90 infrared[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax90infrared.asp]air max 90 infrared[/url]air max 93[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax93.asp]air max 93[/url]air max hyperfuse usa[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxhyperfuseusa.asp]air max hyperfuse usa[/url]air max ltd[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxltd.asp]air max ltd[/url]air max nike pas cher[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxnikepascher.asp]air max nike pas cher[/url]air max noir et blanc[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxnoiretblanc.asp]air max noir et blanc[/url]air max one safari[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxonesafari.asp]air max one safari[/url]air max pas cher pour homme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxpascherpourhomme.asp]air max pas cher pour homme[/url]air max rose et noir[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxroseetnoir.asp]air max rose et noir[/url]air max rose fluo[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxrosefluo.asp]air max rose fluo[/url]nike air max blanche[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxblanche.asp]nike air max blanche[/url]nike air max classic bw[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxclassicbw.asp]nike air max classic bw[/url]nike air max enfant[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxenfant.asp]nike air max enfant[/url]nike air max one pas cher[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxonepascher.asp]nike air max one pas cher[/url]nike air max rose[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxrose.asp]nike air max rose[/url]air max 1 bleu[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax1bleu.asp]air max 1 bleu[/url]air max 1 essential femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax1essentialfemme.asp]air max 1 essential femme[/url]air max 1 pas cher femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax1pascherfemme.asp]air max 1 pas cher femme[/url]air max 1 rouge[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax1rouge.asp]air max 1 rouge[/url]air max 90 femme pas cher[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax90femmepascher.asp]air max 90 femme pas cher[/url]air max 90 premium[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmax90premium.asp]air max 90 premium[/url]air max bebe[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxbebe.asp]air max bebe[/url]air max b?b?[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxb?b?.asp]air max b?b?[/url]air max blanc[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxblanc.asp]air max blanc[/url]air max bw classic[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxbwclassic.asp]air max bw classic[/url]air max bw femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxbwfemme.asp]air max bw femme[/url]air max femme 2013[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxfemme2013.asp]air max femme 2013[/url]air max fille pas cher[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxfillepascher.asp]air max fille pas cher[/url]air max nike femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxnikefemme.asp]air max nike femme[/url]air max one bleu[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxonebleu.asp]air max one bleu[/url]air max pas cher pour femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxpascherpourfemme.asp]air max pas cher pour femme[/url]air max pour femme[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxpourfemme.asp]air max pour femme[/url]air max pour fille[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxpourfille.asp]air max pour fille[/url]air max premium[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxpremium.asp]air max premium[/url]air max requin[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxrequin.asp]air max requin[/url]air max soldes[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxsoldes.asp]air max soldes[/url]air max thea pas cher[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxtheapascher.asp]air max thea pas cher[/url]air max usa[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/airmaxusa.asp]air max usa[/url]chaussure nike air max[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/chaussurenikeairmax.asp]chaussure nike air max[/url]nike air max 1 noir[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmax1noir.asp]nike air max 1 noir[/url]nike air max 1 og[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmax1og.asp]nike air max 1 og[/url]nike air max 180[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmax180.asp]nike air max 180[/url]nike air max 87[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmax87.asp]nike air max 87[/url]nike air max essential[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxessential.asp]nike air max essential[/url]nike air max fille[url=http://www.studio-photo-rennes.fr/includes/nikeairmaxfille.asp]nike air max fille[/url] nike air max 90 rouge

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014
Stire din Economie : Navigatorii români primesc carduri ITF
Pagina a fost generata in 1.6843 secunde