Emigranții fentează Fiscul românesc en-gros și en-detail

687
9
Emigranții fentează Fiscul românesc en-gros și en-detail - emigranti-1385579201.jpg

Articole de la același autor

Circa 2,5 milioane de români care muncesc în străinătate cu anul sunt evazioniști din punctul de vedere al statului român, întrucât nu și-au declarat rezidența fiscală, așa cum le pretinde legea. Codul fiscal îi obligă pe toți cetățenii români care pleacă în străinătate pentru o perioadă mai mare de 183 de zile să se prezinte la Fisc, cu 30 de zile înainte de ieșirea din țară, pentru a completa chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale. În funcție de cele declarate în respectivul formular, se stabilește în ce țară vor achita impozitele pe veniturile sala-riale și alte câștiguri dobândite peste graniță. În cazul în care respectivul contribuabil pleacă într-un stat care a încheiat cu România o convenție pentru evitarea dublei impuneri, reședința fiscală (statul în care se achită impozitele) se stabilește în funcție de câteva criterii: țara în care se află domiciliul sau locuința permanentă și țara în care se află centrul intereselor sale vitale. Criteriile sunt astfel alese încât marea ma-joritate a celor ce muncesc în străinătate trebuie să achite impozitele în România, chiar dacă fiscalitatea din țara de primire este mai favorabilă. Doar cei ce pleacă cu toată familia scapă de impozitarea românească.  Situația se complică atunci când statul de primire nu are încheiată respectiva convenție cu România. În astfel de cazuri, contribuabilul s-a nenorocit. Este impozitat în ambele țări. Numărul celor ce își declară re-ședința fiscală este extrem de mic. În 2013, după știința mea, doar două persoane din județul Constanța s-au prezentat la Fisc, pentru a completa chestionarul. Iar în județul Brașov, nicio persoană. Dintre cei doi constănțeni conștiincioși, unul a fost detașat, de către o companie energetică, pe o perioadă de trei ani, în Italia, țară cu care avem semnată convenția pentru evitarea dublei impuneri. Contribuabilul res-pectiv va fi impozitat doar într-unul dintre cele două state. Cea de a doua persoană a plecat să lucreze la o companie din Insulele Canalului, stat în cazul căruia nu s-a semnat respectiva convenție fiscală. Omul încă mai crede că va fi impozitat doar în țara de primire. Habar nu are că, prin simplul fapt că s-a prezentat la Fisc și a completat chestionarul, veniturile din străinătate îi vor fi impozitate și în România. Se pune întrebarea: de ce românii care muncesc în străinătate nu își declară reședința fiscală? Motivele sunt numeroase. În primul rând, nimeni nu i-a infor-mat că au această obligație la plecarea din țară. Fiscul nu și-a trimis niciodată funcționarii la târgurile de locuri de muncă, la centrele de plasare a forței de muncă ori la birourile de eliberare a pașapoartelor, să stea de vorbă cu cei care pleacă în străinătate. În al doilea rând, majoritatea celor ce pleacă la muncă nu au nicio certitudine că vor sta mai mult de 183 de zile în străinătate, caz în care ar fi obligați să completeze chestionarul. Le garantează Fiscul că vor găsi de muncă pe o perioadă mai lungă sau că angajatorul străin nu îi va concedia după două-trei luni? După cum se cunoaște, sunt frecvente cazurile în care marinarii pleacă pe mare pentru un contract de patru - cinci luni și ajung să stea nouă, zece sau douăsprezece luni. Sunt extrem de numeroase situațiile în care oamenii au știut că pleacă din țară pentru un contract de cel puțin un an și s-au întors acasă după numai o lună. Emigranții nu știu nici dacă vor munci legal sau la negru ori dacă angajatorul le va permite să își declare salariile. Nimeni nu le garantează respectivilor lucrători că vor fi plătiți. Cazurile de marinari abandonați de armatori prin diverse porturi ale lumii sunt numeroase. Mulți sunt trași pe sfoară, fiind repatriați fără să li se achite salariile restante. Dar din punctul de vedere al Fiscului român, acesta nu este un motiv serios ca marinarii să nu achite impozitul pe salarii, indiferent că le-au fost plătite sau nu. În ultimii ani, au fost descoperite mai multe cazuri de sclavie în rândul românilor. Dacă nefericiții și-ar fi declarat reședința fiscală la plecarea din țară, ar fi fost impozitați din oficiu. Fiscul românesc nu i-ar fi crezut în ruptul capului că au fost sclavi pe plantațiile din Spania, Italia, Grecia sau Marea Britanie. Mă opresc aici cu expunerea motivelor. Sunt convins că, încălcând Codul fiscal fără voia lor, din neștiință, oamenii și-au făcut un mare serviciu. În primul rând, au scăpat de birocrație și de încurcăturile pe care le provoacă aceasta. Bieții oameni, ar fi devenit mingi de ping-pong între instituțiile fiscale din România și țara de primire, puși să prezinte adeverințe și să depună declarații fiscale. S-ar fi ajuns chiar și la executarea lor silită, până să se stabilească ce țară are dreptul să-i impoziteze. În al doilea rând, mulți români scapă de dubla impozitare, discriminatorie. Ei nu au nicio vină că România nu a încheiat convenții pentru evitarea dublei impuneri cu toate statele lumii. În încheiere, îmi exprim convin-gerea că pretenția statului român de a impozita veniturile românilor care muncesc în străinătate nu are nicio justificare. Oare, în schimbul impo-zitelor pe care le solicită, le furnizează emigranților vreun serviciu: locuri de muncă, educație, protecție socială, siguranță per-sonală, securitate alimentară, drumuri, locuință? Toate acestea sunt asigurate de statul de primire. Doar acesta merită să încaseze impozite din munca românilor. Dimpotrivă, statul român se străduiește din răsputeri să-i determine pe supușii săi să emigreze, făcându-le viața un calvar: des-ființând locuri de muncă, aruncând sănătatea și educația în criză, neasigurând securitatea individuală și a proprietății, supraimpozitând populația și agenții economici, sărăcind întreaga țară.


Comentează știrea

Tita
28 noiembrie 2013
Calin

Buna dimineata Ioane-ai inceput prost cu titlul si ai sfarsit bine cu articolul-Care..pe... care Fenteaza-???-si nu mai baga marinarii-in treaba-emigrantilor-marinarii au diurna..diurna..ca ori si ce politician ...Salariul in tara se impoziteaza Cand Este..!!!

Dan
28 noiembrie 2013
Stat prost,da' i-al nost' !

Statul nu este un dispozitiv electromecanic ce se regleaza din butoane. Acei berbeci care umplu scaunele din intitutiile ce reprezinta statul,ar trebui sa inteleaga ca menirea lor este cea de asigurare a traiului decent al populatiei tarii si nu complicarea vietii in Romania! Cand rezultatul muncii tale este dijmuit aiurea,te simti si de fapt esti talharit conform legii strambe care permite asta. Impozitezi ce e in interiorul granitelor,e logic si de bun simt,ce mare strofocare intelectuala? Cata vreme in structurile statului se afla tot felul de neica bale-n coltul gurii iar partidele politice sunt doar refugiu pentru incapabilii de orice munca,legile vor fi asa facute incat sa fii roman devine pedeapsa din nastere,cam ca pacatul primordial din invatatura crestina.

Emigrant de nevoie
28 noiembrie 2013
Impozit pe nevenit acasa

Cele 2.5 mil de romani rastoarna si guvernu, si sistemu, tot. Pai daca nu ar mai trimite acesti oameni bani acasa, s-ar duce dracului economia, 2.5 milioane de familii ar muri de foame! Pai daca fiecare roman plecat intretine acasa 4 persoane, atunci cei care ar fi afectati se fac 10 milioane de romani. Se va iesi in strada!!!!! Aviz conducatorilor iubiti! Pai astia care au plecat din tara, credeti ca o duc usor? nu vedeti ca au ramas din ce in ce mai putini specialisti, muncitori in tara? nu vedeti ca nu mai avem loc de rudele suspusilor? unde sa mai gasesti un loc de munca conform studiilor tale? nu vedeti ca daca te duci sa te angajezi vanzator la Supermarket, te intreaba daca ai facultate, ca daca nu, nu ai nici o sansa... De fapt ne meritam soarta ca tot noi i-am pus acolo sus, sa ne conduca bine... Mama voastra de golani!

acheter des air max
3 august 2014
acheter des air max

air max 1 filles[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1filles.php]air max 1 filles[/url]air max 1 full black[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1fullblack.php]air max 1 full black[/url]air max 1 grey ones[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1greyones.php]air max 1 grey ones[/url]air max 1 gris rouge[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1grisrouge.php]air max 1 gris rouge[/url]air max 1 grise et noir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1griseetnoir.php]air max 1 grise et noir[/url]air max 1 honeycomb[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1honeycomb.php]air max 1 honeycomb[/url]air max 1 hyp[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1hyp.php]air max 1 hyp[/url]air max 1 ids[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1ids.php]air max 1 ids[/url]air max 1 infrared[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1infrared.php]air max 1 infrared[/url]air max 1 jd[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1jd.php]air max 1 jd[/url]air max 1 look[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1look.php]air max 1 look[/url]air max 1 mode[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1mode.php]air max 1 mode[/url]air max 1 moins cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1moinscher.php]air max 1 moins cher[/url]air max 1 nike store[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1nikestore.php]air max 1 nike store[/url]air max 1 noir et blanc femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noiretblancfemme.php]air max 1 noir et blanc femme[/url]air max 1 noir et jaune[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noiretjaune.php]air max 1 noir et jaune[/url]air max 1 noir et leopard[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noiretleopard.php]air max 1 noir et leopard[/url]air max 1 noir et vert[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noiretvert.php]air max 1 noir et vert[/url]air max 1 noir gris blanc[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noirgrisblanc.php]air max 1 noir gris blanc[/url]air max 1 noir marron[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noirmarron.php]air max 1 noir marron[/url]air max 1 noir violet[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noirviolet.php]air max 1 noir violet[/url]air max 1 noire et blanc[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noireetblanc.php]air max 1 noire et blanc[/url]air max 1 noires[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noires.php]air max 1 noires[/url]air max 1 og blue[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1ogblue.php]air max 1 og blue[/url]air max 1 olympic[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1olympic.php]air max 1 olympic[/url]air max 1 one[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1one.php]air max 1 one[/url]air max 1 online[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1online.php]air max 1 online[/url]air max 1 original mesh[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1originalmesh.php]air max 1 original mesh[/url]air max 1 original mesh usa[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1originalmeshusa.php]air max 1 original mesh usa[/url]air max 1 ou air max 90[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1ouairmax90.php]air max 1 ou air max 90[/url]air max 1 pas cher belgique[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1pascherbelgique.php]air max 1 pas cher belgique[/url]air max 1 pas chere femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1pascherefemme.php]air max 1 pas chere femme[/url]air max 1 pas chers[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1paschers.php]air max 1 pas chers[/url]air max 1 premium id[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1premiumid.php]air max 1 premium id[/url]air max 1 pro[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1pro.php]air max 1 pro[/url]air max 1 red atomic[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1redatomic.php]air max 1 red atomic[/url]air max 1 red white[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1redwhite.php]air max 1 red white[/url]air max 1 release[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1release.php]air max 1 release[/url]air max 1 rose femme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1rosefemme.php]air max 1 rose femme[/url]air max 1 rose pas cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1rosepascher.php]air max 1 rose pas cher[/url]air max 1 rouge bleu[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1rougebleu.php]air max 1 rouge bleu[/url]air max 1 rouge et blanche[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1rougeetblanche.php]air max 1 rouge et blanche[/url]air max 1 running[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1running.php]air max 1 running[/url]air max 1 shop online[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1shoponline.php]air max 1 shop online[/url]air max 1 site[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1site.php]air max 1 site[/url]air max 1 site officiel[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1siteofficiel.php]air max 1 site officiel[/url] acheter des air max http://www.quatuoralfama.com/new/acheterdesairmax.php

nike air max bebe fille
7 august 2014
nike air max bebe fille

nike air max pas cher enfant[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxpascherenfant.php]nike air max pas cher enfant[/url]nike air max running[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxrunning.php]nike air max running[/url]nike air max sneakerboot[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxsneakerboot.php]nike air max sneakerboot[/url]nike air max tn pas cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxtnpascher.php]nike air max tn pas cher[/url]nike air max verte[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeairmaxverte.php]nike air max verte[/url]nike flyknit air max 2014[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikeflyknitairmax2014.php]nike flyknit air max 2014[/url]nike hyperfuse air max 90[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikehyperfuseairmax90.php]nike hyperfuse air max 90[/url]nike koston max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/nikekostonmax.php]nike koston max[/url]photo de air max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/photodeairmax.php]photo de air max[/url]prix des air max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/prixdesairmax.php]prix des air max[/url]prix nike air max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/prixnikeairmax.php]prix nike air max[/url]promo nike air max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/promonikeairmax.php]promo nike air max[/url]soldes air max 1[url=http://www.quatuoralfama.com/new/soldesairmax1.php]soldes air max 1[/url]vente air max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/venteairmax.php]vente air max[/url]wmns air max 1[url=http://www.quatuoralfama.com/new/wmnsairmax1.php]wmns air max 1[/url]achat nike air max[url=http://www.quatuoralfama.com/new/achatnikeairmax.php]achat nike air max[/url]air max 1 bleu rouge[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1bleurouge.php]air max 1 bleu rouge[/url]air max 1 chili[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1chili.php]air max 1 chili[/url]air max 1 em[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1em.php]air max 1 em[/url]air max 1 essential noir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1essentialnoir.php]air max 1 essential noir[/url]air max 1 fluo[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1fluo.php]air max 1 fluo[/url]air max 1 flyknit[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1flyknit.php]air max 1 flyknit[/url]air max 1 gold[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1gold.php]air max 1 gold[/url]air max 1 jacquard[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1jacquard.php]air max 1 jacquard[/url]air max 1 nd[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1nd.php]air max 1 nd[/url]air max 1 noir et bleu[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1noiretbleu.php]air max 1 noir et bleu[/url]air max 1 original[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1original.php]air max 1 original[/url]air max 1 paris[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1paris.php]air max 1 paris[/url]air max 1 pas cher livraison gratuite[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1pascherlivraisongratuite.php]air max 1 pas cher livraison gratuite[/url]air max 1 promo[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1promo.php]air max 1 promo[/url]air max 1 rare[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1rare.php]air max 1 rare[/url]air max 1 rose et noir[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1roseetnoir.php]air max 1 rose et noir[/url]air max 1 verte[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1verte.php]air max 1 verte[/url]air max 1 violet[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1violet.php]air max 1 violet[/url]air max 1 woven[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax1woven.php]air max 1 woven[/url]air max 180 ultramarine[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax180ultramarine.php]air max 180 ultramarine[/url]air max 2003[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax2003.php]air max 2003[/url]air max 36[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax36.php]air max 36[/url]air max 38[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax38.php]air max 38[/url]air max 40[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax40.php]air max 40[/url]air max 87 femme pas cher[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax87femmepascher.php]air max 87 femme pas cher[/url]air max 87 homme[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax87homme.php]air max 87 homme[/url]air max 87 leopard[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax87leopard.php]air max 87 leopard[/url]air max 9[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax9.php]air max 9[/url]air max 90 all white[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax90allwhite.php]air max 90 all white[/url]air max 90 blanches[url=http://www.quatuoralfama.com/new/airmax90blanches.php]air max 90 blanches[/url] nike air max bebe fille

Drew Brees Jersey
13 august 2014

Accompanying the book is a DVD that contains segments from all the interviews intercut with examples of the interactions under Drew Brees Jersey

?????? ?????
24 septembrie 2014
?????? ?????

fallacy fan girls and boys may frown and accuse all laugh involved with doubting antecedent. (Refresher: Descartes pointed out, assume and so we're. thereby, using the rules with regards to structured common sense, thought patterns which means that survival, except idea doesn necessarily mean nonexistence.) be careful! Logicians could be wonderful douchey, ?????? ?????

miu miu ??? ????
22 octombrie 2014
miu miu ??? ????

the actual incredibly Heterodyne is regarded as eventually overcome, available not ever is certainly a conclusion that will help Heterodyne scratches. available as Domeki indicates, The Heterodyne may be portion of banks and could be forget about eliminated in order to hurricanes or Volcanoes. and this is fine, considering that chain was basically chiefly character led, utilizing Heterodyne serving as a tragedy which over time presented the best in most people players, miu miu ??? ????

?? ??????
5 noiembrie 2014
?? ??????

future lunch we had opted to eat breakfast, followed by bob was launched together with mention the process. question Harold was being a 'smarty pants' cooker used folks out of your plane. when we got in this wide pinball. After the holidays, jake burns searched at very little in their vanity mirror and after that issue he could be title reduce completely wrong direction. his / her outfit ended up being buying stringent. He knew he had to shed extra pounds. ?? ??????

Articole pe aceeași temă

Luni, 18 Noiembrie 2013
Stire din Economie : Calendarul fiscal al lunii noiembrie
Pagina a fost generata in 1.312 secunde