Cum pot scăpa constănțenii de șomaj

Ești șomer ori vrei să pornești o afacere? Iată cum poți obține nu doar sfaturi, ci și ceva bani

963
Ești șomer ori vrei să pornești o afacere? Iată cum poți obține nu doar sfaturi, ci și ceva bani - 0126db510d72c00a1a87ab69eee5bc25.jpg
Aproape 300 de constănțeni, persoane disponibilizate recent, din cauza crizei, ori șomeri sau persoane inactive au intrat în contact, în ultimele nouă luni, cu personalul Centrului de informare și consiliere privind cariera din Constanța, datorită proiectului "Rețea națională de centre de informare și consiliere privind cariera", cofinanțat din Fondul Social European și derulat de Centrul de Dezvoltare Managerială Cluj. O parte dintre ei au reușit deja să se angajeze, alții au pornit mici afaceri.
Potrivit managerului Centrului de informare și consiliere privind cariera Constanța, Vasilica Glăvan, ajutorul concret dat celor fără un loc de muncă constă, în primă instanță, după identificarea competențelor și aptitudinilor, în consiliere profesională. Ulterior, dacă este necesar, consilierul îndrumă beneficiarul spre un curs de calificare, ce va fi decontat integral, dacă nu depășește suma de 600 de lei. Dacă însă acesta este mai scump, diferența o va suporta cursantul.
Și cei care doresc să pornească o afacere primesc o mână de ajutor. Vasilica Glăvan a precizat că, pe lângă decontarea unor cheltuieli de înființare a societății, există și alte modalități de a ajuta tinerii întreprinzători. De exemplu, unul dintre tinerii care le-a călcat pragul se ocupă acum cu transportul intern și internațional de marfă. A avut inițiativă dar, spre deosebire de alții, și o sursă de bani. Consilierii s-au ocupat și de promovarea activității, pe diverse site-uri, și astfel s-a pus pe picioare o afacere destul de profitabilă.
O altă tânără a ajuns, datorită talentului, de la un simplu angajat în alimentație publică, la conducerea unei afaceri cu bijuterii din argint și gablonțuri care promite mult. "Sunt destule persoanele care vor să demareze propria afacere. Noi îi sprijinim cât putem de mult pentru că această inițiativă poate să atragă și alte persoane inactive. Mulți avem abilități deosebite, dar nu știm să le scoatem la iveală", a precizat Vasilica Glăvan.

Angajatorii pot scăpa de teancurile de CV-uri
Nu doar celor care sunt în căutarea unui loc de muncă ori celor care doresc să înceapă o mică afacere li se întinde o mână de ajutor, ci și angajatorilor. În eventualitatea creării a noi posturi, aceștia se pot adresa Centrului de consiliere privind cariera, care deține o adevărată bază de date cu potențiali candidați cu pregătire și aptitudini pentru domenii bine stabilite. Consilierii pot face, dacă angajatorii solicită, chiar și o primă preselecție, așadar la interviurile finale vor ajunge doar persoanele cele mai potrivite pentru respectivul job.
De altfel, Centrul de consiliere Constanța a încheiat deja 15 acorduri de parteneriat, cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu consilii locale, furnizori de formare profesională, dar și cu angajatori. Pe baza acestor acorduri de colaborare, angajații companiilor care încă realizează disponibilizări au acces imediat la servicii de consiliere și informare privind cariera.
De asemenea, se pot adresa centrului și cei care au nevoie de ajutor în întocmirea unui CV competitiv, care vor să învețe tehnici de căutare a unui loc de muncă ori care doresc să fie ghidați spre o altă profesie tocmai datorită noilor oportunități.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 August 2010
Stire din Social : Toamna se numără șomerii
Marţi, 25 Mai 2010
Stire din Social : Pândiți de șomaj
Pagina a fost generata in 0.892 secunde