EximBank reduce comisioanele pentru plăți

130
EximBank reduce comisioanele pentru plăți - eximbank-1435591789.jpg

Articole de la același autor

EximBank, banca statului român, vine în întâmpinarea companiilor românești care sunt în căutarea unor soluții de optimizare a costurilor asociate tranzacțiilor bancare. Începând cu data de 1 iulie 2015, agenții economici vor beneficia de reduceri la o serie de comisioane pentru plăți, precum și de un program extins pentru realizarea operațiunilor bancare. 


Pentru plățile intrabancare în lei realizate prin intermediul serviciului de internet banking e-ximBanking, banca va elimina în totalitate comisioanele percepute, costul asociat acestora devenind zero. În același timp, EximBank va aplica și o reducere a comisioanelor pentru plățile intrabancare în lei, realizate "la ghișeu". 


Pentru îmbunătățirea procesului de efectuare și înregistrare a plăților în lei și valută, EximBank va extinde și timpul de acceptare la procesare a operațiunilor, ceea ce facilitează îmbunătățirea administrării fluxului de lichidități al clienților. De asemenea, banca va opera o serie de modificări în urma cărora va fi simplificat fluxul de operare a instrucțiunilor de plată și se va oferi clienților o transparență crescută asupra operațiunilor inițiate, în funcție de momentul plății și al decontării.


Aceste actualizări de ofertă pe segmentul de cash management se înscriu în procesul de intensificare a activității și în zona serviciilor complementare, pe care EximBank l-a demarat în ultima perioadă. Astfel, pentru a dezvolta o relație bancară integrată cu clienții, EximBank și-a stabilit ca obiectiv dezvoltarea și consolidarea portofoliului de produse de trezorerie, cash management și trade finance, concomitent cu integrarea cu produsele de creditare și garantare. 


EximBank este o instituție specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcții de acțiune - finanțare, garantare și asigurare, permite băncii să susțină activitatea și dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor și a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbția de fonduri europene.


Banca a obținut în primul trimestru din 2015 un profit net de aproape 35 milioane lei, de cinci ori mai mare față de cel înregistrat în perioada similară din 2014, în timp ce expunerile totale din activitățile de finanțare, garantare și asigurare se situau, la sfârșitul lunii martie, la 4,74 miliarde de lei. Banca a continuat implementarea unei politici prudențiale în ceea ce privește analiza dosarelor de credit, ceea ce a avut ca efect menținerea unui nivel al creditelor neperformante de 4,3% la finele lunii martie 2015, față de o medie a sistemului bancar de 14%, se arată în comunicatul dat publicității.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2919 secunde