Exporturile UE au crescut în ciuda crizei sanitare

104
Exporturile UE au crescut în ciuda crizei sanitare - exporturileueaucrescutinciudacri-1635509875.jpg

Articole de la același autor

În 2020 – primul an al crizei sanitare provocate de pandemia Covid-19 - valoarea exporturilor UE a crescut cu 5,4 miliarde euro. Cum se explică acest succes? Prin punerea în practică a acordurilor comerciale ale UE – susține Comisia Europeană. „Rezultatele tangibile includ măsuri de la eliminarea barierelor în calea comerțului până la tratarea practicilor comerciale neloiale și luarea de măsuri cu privire la comerț și la dezvoltarea durabilă. În ultimul an, Comisia a elaborat și instrumente juridice suplimentare prin care să consolideze capacitatea UE de a-și apăra principalele interese și de a-și proteja autonomia strategică deschisă”, precizează organismul comunitar.

Comisia a eliminat 33 de bariere în calea comerțului în 22 de țări partenere. Societățile europene au realizat exporturi cu o valoare cu 4 miliarde de euro mai mare în 2020 decât cea pe care ar fi realizat-o în lipsa eliminării barierelor în ultimii cinci ani.

Comisia a lansat platforma online premiată „Acces la piețe”, care oferă un sprijin esențial unui număr de 584.000 de IMM-uri pentru ca acestea să poată exporta mai rapid și mai ușor. În ultimul an, societățile s-au arătat foarte dornice să obțină informații clare și practice despre modul de a realiza schimburi comerciale dincolo de granițele UE, peste 1,5 milioane de vizitatori utilizând platforma în doar un an.

Ghișeul unic pentru plângeri, creat în noiembrie 2020, a schimbat modul în care societățile și părțile interesate pot semnaliza Comisiei bariere în calea comerțului sau încălcări ale angajamentelor în domeniul comerțului și al dezvoltării durabile de către țări partenere. Rezultatul îl reprezintă 29 de plângeri oficiale aflate în curs de investigare de către Comisie.

Comisia a făcut progrese în privința mai multor acțiuni de soluționare a litigiilor, inclusiv în ceea ce privește drepturile lucrătorilor, introduse fie pe lângă OMC, fie în cadrul acordurilor comerciale ale UE. Partenerii comerciali și sectoarele vizate includ Turcia și produsele farmaceutice, Indonezia și materiile prime și Ucraina și lemnul pentru construcții. În ianuarie 2021, Comisia a avut câștig de cauză în primul său litigiu bilateral pe tema unor aspecte legate de drepturile lucrătorilor în cadrul acordului comercial UE-Coreea de Sud, ceea ce a determinat Coreea de Sud să ia măsuri pentru a ratifica și implementa convenții importante ale Organizației Internaționale a Muncii, pentru a proteja drepturile lucrătorilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3955 secunde