Până în 2013

Fermierii constănțeni mai au doar o șansă să obțină fonduri europene

296
Constănțenii mai au posibilitatea doar în perioada 17 aprilie - 31 mai să depună proiecte aferente măsurii 121 "Modernizarea exploatațiilor agricole" din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Fondurile nerambursabile puse la dispoziția doritorilor în această sesiune sunt de 220.577.199 de euro, fiind alocați acum toți banii disponibili până la finalul perioadei de finanțare, respectiv 2013.

Atenție mare, însă. Ultima versiune a ghidului solicitantului aduce modificări privind alocarea fondurilor. Astfel, se va acorda finanțare europeană nerambursabilă în mod separat pentru sectoarele vegetal și zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele și protecția apelor și pentru beneficiarii măsurii 141 "Sprijinirea exploatațiilor agricole de semi-subzistență".

Totodată, au suferit modificări și valorile maxime eligibile ale proiectelor, în funcție de sectorul în care se va face investiția. Astfel, pentru sectorul zootehnic, valoarea eligibilă a unui proiect de investiții nu poate depăși două milioane de euro, beneficiind de o cofinanțare publică nerambursabilă începând cu 40%. În cazul proiectelor implementate în sectorul vegetal, valoarea maximă a investiției nu poate depăși un milion de euro, cofinanțarea publică nerambursabilă pornind tot de la 40%.

În situația în care se realizează un proiect de investiții în sectorul zootehnic ce vizează atât protecția apelor împotriva poluării cu nitrați cât și implementarea standardelor în privința laptelui crud, valoarea eligibilă totală acceptată a acestuia nu va putea depăși suma de două milioane de euro. Din totalul acceptat, investiția în standardele pentru lapte nu va depăși suma de 250.000 de euro.

"În privința cheltuielilor eligibile, au fost aduse clarificări cu privire la mijloacele de transport specializate. Astfel, vor fi conside-rate eligibile doar acele mijloace de transport care transportă numai un anumit tip de mărfuri adecvate activităților descrise în proiect. În consecință, mijloacele de transport eligibile pot fi autocisterne, autoizoterme, mijloace de transport albine, animale", au explicat reprezentanții Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4642 secunde