Fiscul va urmări prin satelit toate casele de marcat

711
1
Fiscul va urmări prin satelit toate casele de marcat - fisculvaurmariconstantingheorghe-1468426713.jpg
r Actualele aparate de marcat fiscale mai pot fi vândute până la sfârșitul acestui an

Sistemul caselor de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie s-a dovedit o stavilă mult prea slabă în combaterea evaziunii fiscale. Cu excepția României, toate statele europene au adoptat sistemul caselor de marcat cu jurnal electronic conectate prin satelit la instituțiile fiscale. Acesta permite urmărirea în timp real, de la distanță, a activității agenților economici și prelucrarea rapidă a datelor. Inspectorii fiscali se deplasează la sediul firmelor doar când constată o diminuare suspectă a încasărilor înregistrate de casele de marcat.

Noul sistem și-a demonstrat eficiența în practică. Bulgaria, spre exemplu, în care evaziunea fiscală era comparabilă cu cea din România, a obținut venituri suplimentare de circa 2 miliarde de euro după primul an de aplicare.

Autoritățile române s-au decis târziu să înceapă trecerea la noul sistem. Pe data de 11 iulie 2016, a fost pus în dezbatere publică proiectul de act normativ de care depinde această schimbare. "Odată cu apariția normelor metodologice, se creează premisele respectării calendarului pentru trecerea la noul sistem. Actualele case de marcat se vor mai putea vinde până la 1 ia-nuarie 2017. Obligativitatea utilizării noilor tipuri de aparate de marcat fiscale intră etapizat: de la 1 aprilie 2017, pentru opera-torii economici mari, de la 1 iulie 2017, pentru cei mijlocii, și de la 1 noiembrie 2017, pentru cei mici. Producătorii așteaptă de mult timp publicarea normelor, pentru a lansa în fabricație noile aparate. Probabil că vânzarea lor pe piața românească va fi posibilă mai devreme de 1 ianuarie 2017.

Instalarea și conectarea aparatelor de marcat la rețeaua ANAF va fi efectuată de unitățile de service autorizate. Pe viitor, utilizatorii aparatelor vor fi obligați să aibă un contract de service" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Constantin Gheorghe directorul general al companiei Rel Syspro, unul dintre cei mai importanți operatori de pe piața aparatelor de marcat fiscale din România.

Cât îi va costa pe agenții economici trecerea la noul sistem? "Prețul mediu al actualelor case de marcat este de 500 - 600 de lei. Din informațiile pe care le deținem până la această oră rezultă că noile aparate vor costa cu 100 - 200 de lei mai mult decât cele vechi" - precizează Constantin Gheorghe.

Noile case de marcat fiscale îi vor permite Fiscului să urmărească, în timp real, activitatea fiecărui agent economic în parte. Astfel, inspectorii fiscali vor putea afla câte curse a făcut într-o zi taximetristul X, câte camere a vândut hotelul Y, câte ciorbe, fripturi și sticle de vin s-au servit la cârciuma Z, câte pâini, sticle de ulei și Pet-uri de bere a vândut prăvălia Q.

Pe baza informațiile obținute, Fiscul va putea face analize extrem de fine privind comportamentul agenților economici, iar acolo unde va observa apariția unor fenomene suspecte, va trimite inspectori în control. Spre exemplu, dacă va constata că în localitatea A consumul de pâine pe cap de locuitor (conform vânzărilor fiscalizate) este semnificativ mai mic decât consumul din alte localități, se va putea trage concluzia că diferența se datorează evaziunii fiscale și se va interveni.

Supavegherea online a aparatelor de marcat fiscale, pe de o pare, și raportarea zilnică de către băncile comerciale a tuturor operațiunilor bancare efectuate de clienții lor îi conferă Fiscului o putere extraordinară în lupta împotriva evaziunii fiscale. Rămâne de văzut dacă aceasta va fi folosită corect, pe măsura eforturilor și cheltuielilor pe care sunt obligați să le facă agenții economici corecți, costuri care, în final, sunt suportate de consumatori. Aplicarea acestor măsuri ar trebui să ducă la scăderea spectaculoasă a evaziunii fiscale și, pe această bază, la reducerea în continuare a fiscalității. 

Comentează știrea

Palaz
14 iulie 2016
La puscarie cu penalii astia !

Si dacă nu merge internetul?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.237 secunde