În atenția crescătorilor de vaci de lapte și de carne din zonele defavorizate

75
2 min citire
Crescătorii de vaci de lapte și de carne din zone defavorizate mai pot depune cererile de plată aferente anului 2013 pentru obținerea ajutorului specific până pe data de 15 iulie 2013, a anunțat, ieri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
"De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte și/sau de bivolițe de lapte și/sau de taurine din rase de carne și/sau metișii cu rase de carne", se arată într-un comunicat al APIA.
Potrivit APIA, pentru cei care dețin vaci de lapte, condițiile specifice vizează ca beneficiarii să fie înregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte, iar ajutorul specific se poate solicita pentru un număr cuprins între două și 15 capete vaci de lapte inclusiv, pe beneficiar. De asemenea, vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menținute pe o perioadă de reținere de 6 luni de la data limită de depunere a cererilor (16 iulie 2013 - 15 ianuarie 2014), la adresa exploatației/locației menționată în cerere. Ajutorul specific pentru vaci de lapte se acordă anual. 
Pentru bivolițe de lapte se poate solicita ajutor specific pentru un efectiv de maximum 50 capete pe beneficiar. Pentru taurine din rase de carne se solicită ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maximum 90 capete pe beneficiar. Acest ajutor se acordă o singură dată pentru categoria de vârstă a animalului, pentru tineretul mascul și/sau femele care are vârsta de maximum 25 de luni la data ieșirii din exploatație cuprinsă în perioada 1 august a anului calendaristic precedent - 15 iulie a anului în care se solicită ajutorul specific, respectiv maximum 25 de luni la data de 15 iulie a anului în care se solicită ajutorul specific, pentru tineretul existent în exploatație. De asemenea, sprijinul se acordă anual pentru vaci din rase de carne și pentru vaci metise cu rase de carne și o singură dată în viață pentru taurii din rase de carne din specia taurine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde