În luna aprilie vor fi lansate apelurile de proiecte finanțate prin PNRR

106
În luna aprilie vor fi lansate apelurile de proiecte finanțate prin PNRR - inlunaaprilievorfilansateapeluri-1642705315.jpg
În luna aprilie 2022, Ministerul Dezvoltării va lansa apelurile de proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat ministrul Cseke Attila.

„5.522 de familii tinere se vor putea muta în locuințe noi, cu consum de energie aproape zero, după 2026, și își vor putea înscrie copiii în creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul. Ne vom putea deplasa cu bicicleta mai mult, pentru că vom construi 1.091 km de piste de biciclete, din care jumătate până în 2024”, a anunțat ministrul.

Ministerul Dezvoltării va aloca:

- 230 milioane de euro pentru creșe moderne, eficiente din punct de vedere energetic;

- 2,2 miliarde de euro pentru eficientizarea energetică și punerea în siguranță din punct de vedere seismic a blocurilor și a clădirilor publice;

- 2,12 miliarde de euro pentru dezvoltarea unei infrastructuri mai verzi în localitățile din România.

Una din ținte este reînnoirea parcurilor auto ale localităților cu automobile inteligente și verzi, prietenoase cu mediul. În acest scop vor fi achiziționate 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen pentru reședințele de județ, municipiul București, orașe și comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze și 320 microbuze. Transportul public va deveni mai verde și mai inteligent în urma achiziționării, până în trimestrul doi al anului 2026, a 491 de sisteme digitale pentru managementul lui. Noile autovehicule vor beneficia de stații de încărcare corespunzătoare, în urma a achiziționării a 13.200 puncte de încărcare, și vor servi și transportul elevilor.   



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2804 secunde