Incidente și accidente pe mare

315
Incidente și accidente pe mare - incidente-1462720436.jpg

Articole de la același autor

• Comandantul rus al navei "Neonila", în vârstă de 62 de ani de ani, a fost găsit mort în cabina sa, pe data de 6 mai 2016. Vasul era ancorat în apropiere de Samsun, Turcia, în Marea Neagră. Autoritățile au fost notificate și nava a acostat în portul Samsun, în dimineața de 7 mai. Cargoul plecase din portul rusesc Rostov - pe - Don, cu 3.000 de tone de făină de floarea-soarelui. Ancheta e în curs de desfășurare. 


• Autoritățile chineze au identificat bulk-carrier-ul grecesc "Catalina" ca fiind nava care a intrat în coliziune cu pescadorul "Lu Rong Yu 58398" și l-a scufundat, după care a părăsit locul accidentului. 17 membri ai echipajului navei de pescuit au fost dați dispăruți, doar doi fiind salvați. Bulk-carrier-ul se deplasa de la Lianyungang la Beilun, China. Navei grecești i s-a ordonat să se îndrepte spre Zhoushan și să an-coreze pentru investigații. 


• Bulk-carrier-ul "CMB Eduard" a intrat în coliziune cu ambarcațiunea "Mobi Dik" în Bosfor, în zona Arna-vutköy, pe data de 6 mai 2016. Ambarcațiunea a suferit daune și se pare că e vorba de o victimă. Bulk-carrier-ul a plecat din Guatemala și se îndrepta spre Ilyichevsk Ucraina. Nava a tranzitat Bosforul, dar i s-a ordonat să ancoreze la Kumkoy, pentru anchetă. 


• Pe data de 5 mai 2016, cargoul de mărfuri generale "Hippo" a fost in-terceptat în Golful Suez de către forțele navale egiptene, fiind suspectat că transportă stupefiante. Nava plecase din portul Ras Shukheir, Egipt, spre portul Suez. Vasul a fost dus în portul Ain Sukhna, unde a acostat pentru o cercetare amănunțită. Se înțelege că s-au găsit narcotice, echipajul și pasagerii fiind arestați.


• Nava de pasageri ro-ro "KMP Ranaka" a fost în derivă timp de 30 de ore, în Marea Savu. Motorul ei s-a blocat pe data de 4 mai 2016, în timp ce se deplasa de la Kupang spre Insula Sawu, Indonezia. Vasul a plutit în derivă, iar în cele din urmă, a fost remorcat și dus în portul Biu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 28 Aprilie 2016
Stire din Economie : Accidente pe mări și oceane
Vineri, 29 Aprilie 2016
Stire din Economie : Incidente pe mări și oceane
Luni, 25 Aprilie 2016
Stire din Economie : Necazuri pe mări și oceane
Pagina a fost generata in 0.3761 secunde