Industria navală europeană trece prin cea mai gravă criză

576
Comunitatea Asociațiilor Șantierelor Navale din Europa (CESA), organizație la care este afiliată Asociația Națională a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV), cere țărilor comunitare să pună în aplicare tehnologiile ecologice. Ea se așteaptă ca industria shipping-ului să treacă printr-o perioadă dificilă, de schimbare.
În prezent, se constată o supraofertă de capacități de transport pe piața navelor portcontainer, a bulk carrier-elor și a tancurilor petroliere. Cu toate că volumul de marfă este insuficient, flota mondială continuă să crească. Cu navele aflate, în prezent, în construcție, capacitatea ei va spori cu aproape 50% până în 2012.
Cei ce au lansat comenzi de nave noi și bancherii lor fac presiuni asupra șantierelor navale să accepte amânarea sau încetarea contractelor. Șantierele navale sunt reticente la asemenea solicitări, dar de multe ori nu au ce face pentru că multe contracte au rămas fără finanțare. Comenzile noi au scăzut dramatic, cu 92% din septembrie 2008 și până în prezent.
În primul trimestru al anului 2009, producția navală globală a fost de 11,5 milioane tone brute convenționale, din care comenzile noi au reprezentat doar 1,1 milioane tone.
În noile condiții, CESA se teme că o parte substanțială a shipping-ului global și a industriei navale se va confrunta cu falimentele. Companiile mici și medii și cele mai puțin avansate din punct de vedere tehnologic vor fi cele mai afectate. CESA consideră că vinovată pentru situația de criză este creșterea mult prea rapidă.
Organizația recomandă producătorilor europeni să se concentreze mai mult pe inovație, decât pe producția de masă, să se orienteze spre nișele de piață cu cerințe tehnologice înalte, precum cele ecologice, care sunt întotdeauna profitabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Mai 2009
Stire din Diverse : Criza auto mondială
Pagina a fost generata in 0.3305 secunde