l Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna aprilie 2024, la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Banca Naţională a României a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în februarie de guvernatorul Mugur Isărescu.
l Grupul olandez Photon Energy N.V. a anunţat semnarea unui acord de împrumut securizat, în valoare de până la 15 milioane de euro, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, investiţia urmând să finanţeze construcţia şi finalizarea a şase parcuri fotovoltaice în România, cu o capacitate de 29 MWp. Împrumutul acordat de BERD este posibil datorită unei garanţii din partea Uniunii Europene în cadrul programului său InvestEU.
l Producţia industrială a scăzut în primele trei luni ale anului cu 2,7% ca serie brută şi cu 0,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate raportat la perioada similară din 2023, informează Institutul Naţional de Statistică. În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 martie 2023, producţia industrială (serie brută) a coborât din cauza scăderilor în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-2,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,6%) şi industria extractivă (-2,3%).