Le-a ajuns cuțitul la os! Sindicaliștii de la Damen Shipyards Mangalia protestează la ușa ministrului Economiei

5472
1

Articole de la același autor

Acționariatul companiei Damen Shipyards Mangalia se reunește luni, 12 decembrie 2022, în cadrul unei adunări generale extraordinare, pentru a supune aprobării „reorganizarea forței de muncă a societății, prin restructurarea posturilor”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Liber „Navalistul“. În aceeași zi, la concurență, între orele 11:30 și 13:30, organizația profesională și Federația Sindicatelor Libere din România vor protesta în fața sediului Ministerului Economiei.



Acuzații grave


Oare de ce sunt supărați și ce îi determină să iasă în stradă pe sindicaliștii companiei mixte româno-olandeze? „Protestăm pentru că, deși la începutul acestui an au fost concediați colectiv un număr semnificativ de salariați, în continuare se intenționează restructurarea forței de muncă și restructurarea posturilor. Protestăm pentru că, de peste doi ani ne confruntăm cu această stare de incertitudine majoră privind siguranța locurilor de muncă, iar deciziile reprezentanților statului român sunt nefavorabile salariaților.(…) Protestăm pentru că în cei patru ani de la preluarea șantierului, această societate are pierderi financiare majore în fiecare an. Se preconizează că societatea Damen Shipyards Mangalia va înregistra în continuare pierderi anual și abia din 2027 va realiza profit, deși inițial, la momentul preluării, acționarul străin (Damen) și-a asumat că va exercita controlul managerial și operațional astfel încât să determine societatea să realizeze profit operațional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârșitul anului financiar 2024. (…) Protestăm pentru că salariile sunt mici, deloc corelate cu dinamica actuală a scumpirilor, astfel că devenim în fiecare zi din ce în ce mai săraci”, se spune în comunicatul de presă.

Potrivit sindicatului: „Reprezentanții Damen Shipyards Mangalia și-au asumat, atât prin contractul de asociere, cât și public, că va crește numărul de salariați la 3.000, însă, în momentul de față, societatea mai are doar 1.500 de salariați. Sunt mai puțini salariați decât erau în momentul preluării pachetului de acțiuni de compania olandeză.”


Sindicatul susține că, la Damen Shipyards Mangalia, „nu mai există dialog social, iar directoratul companiei are o atitudine negativă și ostilă față de reprezentanții salariaților, ignorând prevederile legale și cele ale contractului colectiv de muncă, refuzând în mod repetat să negocieze, neprezentându-se la convocările comisiei paritare, motiv pentru care

ne-am adresat instanței”.

Revendicările sindicatului

Sindicatul le cere reprezentanților statului român în AGA și în

consiliul de supraveghere al companiei: să nu aprobe restructurarea forței de muncă; să asigure frontul de lucru corespunzător capacității de producție a șantierului naval; să crească numărul salariaților cel puțin până la nivelul la care s-au angajat când au preluat acționariatul și managementul; să se implice activ pentru îndeplinirea obiectivelor din contractul de asociere; să se respecte angajamentele asumate de acționarul străin cu privire la realizarea de profit operațional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârșitul anului financiar 2024; asumarea unor obligații care vizează protejarea forței de muncă, dar și a unor pachete de drepturi salariale corelate cu nevoia de subzistență a salariaților în această perioadă de criză și incertitudine.

Declarații fără acoperire

Stimați cititori, a trecut foarte puțin timp de când foștii miniștri ai economiei îi lăudau pe constructorii navali din Mangalia și susțineau că statul român îi va proteja. Iată, în martie 2018, când oficialii români au bătut palma cu Damen Shipyards Group pentru preluarea companiei Daewoo – Mangalia, Dănuț Andrușcă - ministrul Economiei de la acea dată - afirma: „Este pentru prima dată în ultimii 28 de ani când statul român preia controlul asupra unui obiectiv industrial strategic privatizat. Din calitatea de acționar majoritar putem să protejăm eficient interesele statului român și putem să protejăm inclusiv forța de muncă înalt calificată de la Șantierul Naval”.


Un an mai târziu (pe data de 3 iunie 2019), Niculae Bădălău - un alt ministru al Economiei - afirma: „Dovedim, o dată în plus, că parteneriatul dintre Damen și România este un succes. (…) Prin specialiștii din Șantierul Naval de la Mangalia avem capacitatea să construim în România o gamă largă de nave complexe, de mare capacitate și foarte avansate din punct de vedere tehnologic. România redevine astfel un lider în Europa în construcția navală."

Din rău în mai rău

După cum puteți constata, stimați cititori, niciuna dintre promisiuni nu a fost onorată. Dimpotrivă, companiei mixte româno-olandeze i-a mers din rău în mai rău. Iată, volumul de activitate a scăzut continuu. Dacă în 2017 – ultimul an în care sud-coreenii au fost acționari majoritari – șantierul naval a înregistrat venituri totale de 1.497.285.546 de lei, în anul 2020, în condițiile în care statul român are controlul asupra a 51% din capitalul social, iar olandezii dețin managementul, veniturile totale au fost de… 3,67 ori mai mici! respectiv doar 407.197.962 de lei.

An de an, Damen Shipyards Mangalia a înregistrat rezultate financiare negative. În 2018, pierderea brută a fost de 160.336.754 de lei; în 2019 – 151.838.327 de lei, iar în 2020 – 108.673.335 de lei.

Legea, făcută preș

Să mai notăm un fapt cu adevărat rușinos, pentru un șantier naval în care statul român este acționar majoritar. Datele de bilanț financiar-contabil pe anul 2021 ale companiei Damen Shipyards Mangalia nu au fost publicate nici până azi pe site-ul Ministerului de Finanțe. Oare din ce cauză? Răspunzând întrebărilor ziarului „Cuget Liber”, serviciul de comunicare, relații publice și mass-media din cadrul ANAF ne-a informat, pe data de 13 octombrie 2022, că: „societatea nu a depus situația financiară anuală, motiv pentru care structurile de specialitate din cadrul instituției au sancționat-o potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991 a contabilității cu modificările și completările ulterioare”.


Stimați cititori, câtă vreme o companie în care statul român este acționar majoritar sfidează legea, n-avem de ce să ne mai mirăm că promisiunile și angajamentele asumate nu sunt onorate, că dialogul social este inexistent, că locurile de muncă sunt în pericol, că angajații companiei sunt nemulțumiți și protestează la ușa ministrului Economiei. 



Comentează știrea

Doar Ei
12 decembrie 2022
Erorile neamului vanzator

Cand s-a făcut "marlaneala" de ce nu s-a ieșit în strada! Știau ca Damen este o firma de construcții navale de mana a III-a! Ei au vrut colonizarea Rromaniccai!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Septembrie 2021
Stire din Economie : Premieră navală și energetică
Pagina a fost generata in 0.5371 secunde