Locurile de muncă de la Socep SA sunt protejate prin investiții de zeci de milioane de euro

1281
1
Locurile de muncă de la Socep SA sunt protejate prin investiții de zeci de milioane de euro - locuriledemuncadelasocep1-1469547074.jpg

Articole de la același autor

În 1988, când existau doar 14 întreprinderi în portul Constanța, traficul de mărfuri a ajuns la 62.342.000 tone, record ce nu a mai fost egalat până în prezent. După 26 de ani, numărul societăților comerciale din cele trei porturi maritime, Constanța, Midia și Mangalia, a ajuns la… 820, din care 44 de firme se ocupă cu încărcarea și descărcarea navelor. În 2015, traficul total de mărfuri a fost de doar 56.336.772 tone, din care 49.615.711 tone în portul Constanța. 


"Aceste date arată că, în timp ce volumul total de marfă, s-a redus semni-ficativ, competiția de pe piața serviciilor portuare, în frunte cu cele de operare portuară, a ajuns la cote de neimaginat în urmă cu două decenii. Iar aceasta repre-zintă o continuă amenințare pentru locurile de muncă. Concurența presează asupra tarifelor de operare, asupra veniturilor ope-ratorilor din piață și asupra numărului locurilor de muncă.


În acest context competițional, compania Socep manifestă o atitudine respon-sabilă față de cei 450 de angajați și familiile lor, făcând eforturi extraordinare pentru a le proteja locurile de muncă. Preocuparea noastră de bază este aceea de a oferi servicii de cea mai înaltă calitate și cât mai diversificate, pentru a atrage un trafic cât mai mare. Iar acest lucru se poate face numai prin investiții și prin perfecționarea și policalificarea personalului, astfel încât productivitatea muncii să crească.


Trebuie să știți că în Socep nu mai există activități bazate pe forța fizică, munca efectuându-se mecanizat. De-a lungul anilor, compania a făcut investiții care au adus-o, din punct de vedere al vitezei de operare, la nivelul terminalelor specializate din Europa. Să luăm exemplul cerealelor. Deși nu avem, încă, un terminal specializat, avem rate de încărcare a cerealelor similare terminalelor speci-alizate. La navele de 50.000 tdw, spre exemplu, încărcăm 10.000 de tone în 24 de ore, grație benzilor transportoare și autoîncărcătoarelor performante achiziționate de-a lungul anilor. Și acum avem în derulare achiziții în echipamente de mare randament, pentru descărcarea cerealelor din vagoane și mijloacele auto, și a altora pentru stivuirea mărfurilor în magazii și pe platforme, ceea ce va permite creșterea cu 20 - 30% a canității de marfă stocată", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Marius Barbarino, directorul general al companiei Socep SA. 


Trebuie precizat faptul că Socep SA este o companie multispecializată. Ea operează o gamă largă de produse: mărfuri containerizate și vrac, mărfuri generale, produse chimice și îngrășăminte, cereale și materii prime pentru siderurgie, produse metalurgice și cherestea. Politica de diversificare a producției, de reducere a depen-denței de o singură piață, a ajutat-o să facă față Marii Crize Economice din anii 2009 - 2013, care a marcat puternic industria portuară. 


Datorită investițiilor realizate, a ratelor de operare înalte obținute, a eforturilor de diversificare a activității și de atragere de noi fluxuri de mărfuri, compania a reușit o performanță extraordinară: în primele șapte luni din 2016 a realizat traficul din întregul an 2015. 


În prezent, în dana 52, din terminalul de containere Socep, continuă descărcarea echipamentelor de pe cargoul "HH Nile". Nava a adus o macara pentru containere și două RTG-uri (macarale portal mobile), produse de compania Paceco (Pacific Coast Engineering Company). Noua investiție din terminalul de containere se ridică la 13,8 milioane de euro. Grație ei, Socep va putea opera nave portcontainer de capacitate mai mare, cu o viteză de încărcare - descărcare superioară.


"În portul Constanța, capacitatea de stocare a cerealelor a crescut continuu", spune Marius Barbarino. "Mai întâi a fost silozul construit de Anghel Saligny. La sfârșitul anilor ’90 a fost construit primul siloz din celule metalice, de la Silotrans. Ulterior au apărut alte investiți asemă-nătoare, astfel încât capacitățile de stocare în portul Constanța au ajuns la 1,2 milioane de tone. În prezent, se con-struiește terminalul de la Ameropa, de 200.000 tone. Compania Comvex va con-strui și ea un terminal de 200.000 tone. La rândul nostru, pentru a ne consolida poziția pe piața cerealor, avem în vedere con-struirea unui terminal specializat, cu capa-citatea de depozitare de 100.000 tone. Totodată, vom obține o creștere a vitezei de operare la cereale."


În anul 2015, compania Socep a realizat un profit de 12.972.364 de lei. Doar 1,5 milioane de lei au fost distribuiți acționarilor sub formă de dividende, relatează directorul general. Diferența de 11.472.364 a rămas la dispoziția unității, pentru investiții. Menținerea poziției dobândite pe piața serviciilor portuare și păstrarea locurilor de muncă ale celor 450 de lucrători se fac cu eforturi investiționale de zeci de milioane de euro.


Comentează știrea

portuar
27 iulie 2016
greva

articol scris de un jeg cu pretentii de ziarist - tița călin. obișnuit să scrie articole numai pe bani, acesta nu se oprește din pupatul în fund a celor care îi umplu portofelul. nu scrie nimic de greva de la socep și nici de faptul că în această unitate este sclavie pe față. articolul e o manipulare ieftină cu scopul de a acoperiiefctele grevei din socep. tița călin vino la noi la grevă să vezi că toți salariații au oprit lucrul ..pentru că tot le sunt protejate locurile de muncă. te întrebăm tița călin, ție nu ți-e silă de tine? că nouă ne e deja scârbă de cei de teapa ta!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3954 secunde