Luptă strânsă pe piața de telefonie. Orange și Vodafone își dispută supremația

295
Luptă strânsă pe piața de telefonie.  Orange și Vodafone își dispută supremația - telefonie-1472387736.jpg

Articole recomandate

Lupta pentru supremație pe piața locală de telecomunicații se dă între Orange și Vodafone, în timp ce Telekom se află pe un distant loc trei și continuă să piardă clienți, iar RCS &RDS câștigă tot mai mulți abonați.

Ultimele rezultate financiare ale principalilor operatori telecom de pe piața locală arată cât de mult s-a întețit lupta pentru prima poziție în acest an, informează capital.ro. Orange, liderul pieței din 2007, când a devansat Vodafone România, a pierdut în ultimii trei ani aproape 600.000 de clienți, în timp ce Vodafone a câștigat 844.000 de clienți. Telekom România, o companie cu pretenții la locul unu, s-a resemnat cu locul trei, iar din punct de vedere al abonamentelor a fost depășită de RCS&RDS.

Orange România a înregistrat în primele șase luni ale acestui an 9,846 milioane clienți, fiind pentru prima dată din 2007 când scade sub 10 milioane de clienți. În urmă cu nouă ani, francezii reușeau să depășească Vodafone cu peste un milion de clienți, înregistrând 9,8 milioane utilizatori, iar Vodafone 8,8 milioane utilizatori. În prezent, Vodafone are 9,159 milioane clienții la servicii mobile, cu 687.000 mai puțini decât Orange, iar dacă tendința se va menține, la finele anului am putea avea un nou lider. Telekom Mobile Romania Communications (fost Cosmote), al cărui fost CEO Nickolai Beckers declara ca ținta este locul unu pe piața locală, a pierdut din 2013 și până în prezent 500.000 de clienți, înregistrând în prezent 5,6 milioane de utilizatori.

RCS&RDS, operatorul controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, a ajuns în prima parte a acestui an la un portofoliu de peste două milioane de abonați pe segmentul de telefonie de persoane fizice, depășind Telekom. La finele anului trecut, Telekom Mobile Romania Communications avea un număr de 1,66 milioane de abonați dintr-un total de 5,75 milioane de utilizatori. RCS&RDS este operatorul care reușește să atragă cei mai mulți clienți prin portare. Astfel din totalul de 2.442.911 de portări efec-tuate de la lansarea serviciului de ANCOM, RCS & RDS a primit 759.373 de numere în propria rețea. Acesta este urmat de Vodafone cu 635.256 de numere, Orange cu 585.692, și Telekom Romania Mobile Communications cu 428.509 de numere, informează capital.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4253 secunde