Foc de paie "structurale"

Concurs Managerii români au speriat UE cu proiecte multe și mărunte

488

Articole de la același autor

La începutul lui 2008, s-a vorbit mult despre cum IMM-urile autohtone vor sparge pușculița comunitară, întrucât interesul managerilor pentru fonduri structurale ar fi fost extrem de mare. În ziua de lansare a Programului Operațional Sectorial (POS), se zvonea că sunt deja proiecte pentru 400% din fondurile alocate și că va fi nevoie de suplimentarea bugetului.
De fapt, România va absorbi numai 60% din totalul fondurilor structurale alocate creșterii competitivității economice, potrivit datelor Ministerului pentru IMM-uri (MIMMCTPL). Mai exact, dintr-un miliard de euro, România va folosi, în 2008, doar 600 milioane euro.
"În acest an s-au depus extrem de multe proiecte, încât am crezut inițial că va trebui să intrăm în bugetul pe 2009. Dar s-a dovedit că sumele cerute de firmele românești erau foarte mici", spun oficialii MIMMCTPL.
Fondurile sunt disponibile în cadrul Programului Operațional Sectorial (POS 2007 - 2013). Programul dă prioritate firmelor mici și mijlocii, care au acces la circa 90% din fondurile totale, alocațiile financiare putând fi folosite pentru practic orice tip de investiție, de la crearea de noi unități până la trainingul angajaților și promovarea pe internet a afacerii.
Obiectivul declarat al POS este să ridice cu 5,5%/an productivitatea companiilor românești, până în 2015.
Deși fondurile din acest an nu au fost utilizate în totalitate, oficialii MIMMCTPL consideră că firmele românești au șanse să îndeplinească obiectivul "impus" de către UE: "În ultimii doi ani, țara noastră a ocupat primele locuri în uniune ca dinamică investițională. În 2006 am fost pe locul 2, după Estonia, cu o creștere de 19,5% a investițiilor. În 2007, avansul a fost de 29%, un record al perioadei postdecembriste".
În prezent, întreprinzătorii mai pot accesa încă 400 milioane euro în cadrul POS, printr-una din cele patru scheme disponibile (investiții mici de până la 920.000 lei, consultanță, sprijin pentru accesul pe piețe noi, finanțarea implementării standardelor internaționale).
Documentele necesare pentru dosar sunt următoarele: cererea de finanțare standard (www.mimmc.ro, www.otimmccta.ro); rezumatul proiectului; declarația de eligibilitate, declarația de angajament; certificat emis de Oficiul Registrului Comerțului (maximum 30 de zile); cazier juridic și fiscal al reprezentantului oficial al firmei, în original; situații financiar-contabile pe ultimii doi ani; scrisoare de garanție pentru cel puțin 50% din valoarea finanțării; documente de proprietate asupra terenului pe care se face investiția; avize de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), certificat de urbanism, unde este cazul; studiu de fezabilitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4893 secunde