Milioane de euro pentru exploatațiile ecologice. Cine și cât primește

98

Articole de la același autor

Ministerul Agriculturii spune că Hotărârea de Guvern pentru completarea HG nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul agriculturii ecologice vine ca urmare a numeroaselor solicitări ale fermierilor care dețin exploatații de mici dimensiuni, înregistrate în sistemul ecologic. "Ținând cont de faptul că 65% din exploatațiile ecologice sunt de mici dimensiuni, de la 0,3 - 5 ha., s-a decis alocarea unui sprijin în cuantum total de 7.050.000 euro, fonduri europene, acesta urmând a acoperi taxele de inspecție și certificare, menținând astfel exploatațiile respective în sistemul ecologic. Practic, această măsură (…) vizează o creștere a plății suplimentare la exploatațiile ecologice de mici dimensiuni (0,3 - 5 ha) de peste 17% (de la 450 la 540 euro), fermele aflate între 5,1 - 20 ha primind 611,43 euro, iar cele de peste 21 ha beneficiind de 510 euro, exploatațiile mari, de peste 20 hectare, nefiind dezavantajate întrucât acestea își pot acoperi costurile de certificare și inspecție anuale prin valorificarea unui volum mai mare de produse ecologice, raportat la dimensiunea lor", au explicat ieri reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5721 secunde