Navigatorii fac coadă la CERONAV

1069
2
Navigatorii fac coadă la CERONAV - navigatoriicoada-1418835198.jpg

Articole de la același autor

În prag de Crăciun, când mai toți românii sunt ocupați cu pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și aleargă după cadouri, navigatorii iau cu asalt Centrul Român pentru Pregătirea și Per-fecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV.

"Interesul mare pentru cursurile CERONAV se datorează în special modificării legislației naționale și internaționale, după introducerea amendamentelor la Convenția internațională de la Manila, din 2010. După cum se știe, s-a modificat STCW, s-au introdus competențe noi, cursuri noi.

Pe de altă parte, în ultimii doi ani și jumătate, CERONAV a introdus un număr mare de noi cursuri, cum ar fi ECDIS, cele pentru tancurile petroliere și tancurile LNG și altele, care au adus un număr mare de cursanți.

În al treilea rând, este vorba de intrarea noastră pe piața off-shore și introducerea cursurilor OPITO pentru cei ce navighează la platformele petroliere.

Un alt motiv este recunoașterea de către Comisia Rinului a certificatelor de marinar eliberate de CERONAV" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", directorul general Ovidiu Cupșa.

Având în vedere gama largă de cursuri în domeniul maritim, fluvial și off-shore, CERONAV are, în prezent, cea mai mare ofertă educațională din Europa. 70% dintre cursuri sunt cele maritime.

"În ceea ce privește cursurile off-shore, suntem recunoscuți de către OPITO ca unul dintre cele mai importante centre de pregătire din lume. Anul viitor, în luna mai, vom organiza conferința mondială a OPITO, la CERONAV. Este un semn de recunoaștere a poziției noastre pe piața off-shore.

Pe de altă parte, suntem în procedura de a introduce două noi cursuri pentru sectorul off-shore. Unul se referă la lucrul în spații închise, în mediu contaminat cu sulfuri, iar altul este cursul escape shoot, de salvare în apele reci" - relatează Cupșa.

Cum se vede piața internațională a shipping-ului, din anul 2015, din perspectiva CERONAV?

"Economia mondială este într-un reviriment continuu, în special în țările emergente Brazilia, Argentina, India, China, Rusia, Africa de Sud - afirmă șeful centrului de perfecționare. Ne așteptăm la o creștere a comerțului internațional, a activității din transporturile maritime și a cererii de navigatori. Este drept, astăzi nu se mai vorbește de un deficit de ofițeri maritimi, ca în 2006 - 2008, dar vina nu o poartă doar criza economică mondială, ci și progresul tehnic. Noile tehnologii urmăresc, printre altele, reducerea dimensiunii echipajelor și implicit a costurilor cu forța de muncă.

În ciuda acestor evoluții, dacă ținem cont de faptul că 80% din comerțul mondial se desfășoară pe mare, meseria de navigator va rămâne, în continuare, foarte atractivă."

Problema cea mai dureroasă a învățământului marinăresc rămâne deficitul mare de locuri de practică pentru cadeți. Cum îi poate ajuta CERONAV pe absolvenți să pătrundă mai ușor pe piața muncii?

"Recent am încheiat protocoale de colaborare cu Academia Navală «Mircea cel Bătrân» și Universitatea Maritimă din Con-stanța pentru a facilita organizarea unor cursuri pentru studenți, sub egida și supravegherea CERONAV, în universități.

Datele puse la dispoziție de instituțiile de învățământ superior marinăresc arată că aproximativ 50% dintre absolvenți sunt absorbiți de piața muncii. Este o rată rezonabilă, comparativ cu situația de acum 20 de ani, dar și cu situația absolvenților de învățământ superior din alte profiluri.

Nu trebuie uitat nici faptul că nu toți cei ce ab-solvă o universitate maritimă muncesc pe mare. Serviciile adiacente industriei shipping-ului au și ele nevoie de forță de muncă înalt calificată. Pentru fiecare om care lucrează pe mare sunt alți 5 - 10 specialiști care lucrează pe uscat, în companii de crewing, de operare portuară, în firme de agenturare, de pilotaj, remorcaj ori la autorități. De altfel, studenții de la marină capătă o pregătire mai largă în timpul studiilor.

Consider că cel mai bun sprijin pe care îl putem da tinerilor absolvenți pentru a pătrunde mai repede în flota mondială este să ridicăm învățământul românesc de specialitate la cel mai înalt nivel calitativ. Astfel, ofițerii români vor fi preferați de armatori" - a declarat Ovidiu Cupșa. 

Comentează știrea

elena
20 decembrie 2014

Lucru pe calculator, max. 3 ore pe zi, pentru un castig de cel putin 300 de euro lunar, oferta serioasa. Cei interesati trimiteti textul "JOB" la adresa de email [email protected]

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5144 secunde