X
Ancheta "Cuget Liber"

Nu distrugeți marinăria! (V)

566
1

Articole de la același autor

Ancheta noastră a ajuns la final. Pe parcursul mai multor ediții, am demonstrat că o serie de instituții ale statului, respectiv Ministerul Muncii, Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților și Ministerul Transporturilor au acționat împotriva interesului național, încălcând grosolan legile țării și producând grave prejudicii sistemului de învățământ marinăresc și miilor de tineri care se pregătesc să devină ofițeri de marină.

Din această cauză, s-a ajuns într-o situație fără precedent în shipping-ul internațional. România utilizează, simultan, două standarde de pregătire și brevetare a ofițerilor de marină. Primul este standardul național, care decurge din Legea nr. 200/2004 și este în concordanță cu Convenția internațională STCW. El se aplică absolvenților de învățământ universitar. Cel de-al doilea este standardul minimal, opus Legii nr. 200/2004 și, tocmai de aceea, în afara Convenției STCW, care se aplică absolvenților învățământului de doi ani.

Cei vinovați de producerea întregului lanț de abuzuri și ilegalități care au condus la această anomalie trebuie trași la răspundere, iar Direcția Națională Anticorupție este singura în măsură să facă lumină în această afacere cu caracter penal.

Un abuz nu poate fi corectat prin alt abuz!

Privind spre viitor, trebuie făcute corecțiile necesare în legislație, pentru a se reveni la un singur standard de pregătire și brevetare a ofițerilor de marină.

Există mai multe soluții. Recunoscând că actuala clasificare a ocupațiilor din România contravine prevederilor Legii nr. 200/2004 (deci, că a fost modificată abuziv în 2010), ministrul Muncii, Rovana Plumb îi propune profesorului univ. dr. ing. Vergil Chițac, rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", (adresa nr. 1575/RP/19.03.2015) să solicite Ministerului Muncii actualizarea clasificării ocupațiilor, astfel încât să fie puse în acord cu legea.

În fapt, ministrul Rovana Plumb propune comiterea unei noi ilegalități, întrucât s-ar încălca prevederile Ordinului nr. 270/273, din 12 iunie 2002 privind aprobarea procedurii de actualizare. O atenționez pe doamna ministru că un abuz nu poate fi corectat prin alt abuz!

În răspunsul său către ministrul Muncii, rectorul Academiei Navale afirmă: "apreciem faptul că modificările clasificării ocupațiilor din România, în urma solicitării utilizatorului Asociația Colegiul Nautic Român au fost nejustificate și ilegale, contravenind Legii nr. 200/2004 și, prin urmare, solicităm revenirea la clasificarea anterioară, respectiv translatarea ocupațiilor «ofițer punte», «ofițer mecanic» din grupa majoră 3 în grupa majoră 2, în concordanță cu prevederile legii".

Altfel spus, rectorul Vergil Chițac îi cere Ministerului Muncii să își recunoască greșeala, faptul că a comis o ilegalitate, și să o îndrepte. Instituția centrală trebuie să își asume consecințele abuzului său, respectiv: pregătirea câtorva promoții de tineri prin sistemul de învățământ marinăresc de doi ani, aflat în afara Legii nr. 200/2004, și acordarea brevetelor de ofițeri pentru absolvenții acestuia.

Trebuie spus că instituțiile de învățământ care au adoptat sistemul, precum și studenții și absolvenții formelor de pregătire de doi ani au dreptul să se adreseze Justiției și să solicite daune pentru prejudiciile aduse de abuzurile sus-pomenite. Pot solicita daune și unitățile de învățământ universitar, pentru prejudiciile aduse de apariția învățământului ilegal, de doi ani, cu concursul direct al Ministerului Muncii.

Consecințele standardului minim

Există și o altă soluție, cea propusă de Universitatea Maritimă din Con-stanța (în opinia mea, aceasta este victima abuzului săvârșit de Ministerul Muncii, care a dus la alterarea pieții educaționale, prin apariția învățământului paralel, de doi ani). UMC solicită modificarea Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale reglementate din România și punerea de acord cu clasificarea ocupațiilor. În fapt, se propune coborârea standardului național de pregătire a ofițerilor de la trei la doi ani, până la nivelul standardului minimal prevăzut de STCW.

Dacă s-ar da curs acestei solicitări, care vor fi consecințele? Cred că învățământul universitar marinăresc ar dispărea, întrucât cei ce aspiră să devină ofițeri ar prefera forma scurtă, de doi ani. Pe de altă parte, numărul absolvenților s-ar dubla, în discordanță cu nevoile pieții shipping-ului internațional și cu oferta stagiilor de pregătire. Criza locurilor de practică pentru cadeți ar ajunge la cote de neimaginat.

Astăzi, criticile din piață privind nivelul pregătirii absolvenților de învățământ universitar marinăresc sunt numeroase. Este clar că înjumătățirea perioadei de formare a viitorilor ofițeri nu va conduce la creșterea calității pregătirii lor.

Mai trebuie avut în vedere și următorul aspect: absolvenților universităților de marină li se asigură o deschidere mai largă, o mobilitate mai mare pe piața muncii, întrucât au primit și o pregătire inginerească. Dacă nu reușesc să se îmbarce, se pot angaja pe uscat, ca ingineri. În schimb, absolvenții de învățământ de doi ani nu au alternativă. Sunt nevoiți să se recalifice sau să se angajeze în activități pentru care e suficientă pregătirea liceală.

Opinia mea este că instituțiile de învățământ marinăresc, împreună cu ministerele Transporturilor, Educației, Muncii și ANR, trebuie să poarte o discuție serioasă pe această temă și să propună ceea ce este mai bun pentru pregătirea tinerilor și accesul lor pe piața shipping-ului internațional.

Comentează știrea

Petru Ionescu Pop
3 februarie 2016
jurnalisti

Aceasta serie de asa zise articole, dictate de stim noi cine, a fost o rusine, o jignire la adresa bunului simt al cititorului acestei fituici. Ati reusit doar sa scoateti in evidenta frica celor doua unitati mastodont, fabrici de ofiteri de a fi concurate de un Colegiu nou infiintat care vine cu o oferta demna de luat in seama. Cum puteti sa laudati doua unitati care scoate ofiteri la fara frecventa sau la zi pe spaga- renumita este i sp UMC si nu ati dat niciodata sansa Colegiului sa argumenteze. Iata ca minunatul domn Chitac se arunca in politica acum( adica se arunca in cap) in timp ce Min Transporturilor a pastrat clasificarea conf regulilor internationale ca doar romania educa ofiteri in maj ptr piata internationala, nu? Succesuri tuturor dar aceasta serie de articole dictate arata calitatea jurnalisticii voastre.

Articole pe aceeași temă

Joi, 30 Aprilie 2015
Stire din Economie : Nu distrugeți marinăria! (III)
Marţi, 28 Aprilie 2015
Stire din Eveniment : A murit Zeul Neptun!
Pagina a fost generata in 0.6215 secunde