Parada premianților, la Topul județean al firmelor constănțene pe 2015

2207
5
Parada premianților, la Topul județean al firmelor constănțene pe 2015 - paradapremeantilormihaidaraban-1478185876.jpg

Articole de la același autor

Ca în fiecare an, evenimentul cel mai așteptat de oamenii de afaceri de la malul mării îl reprezintă lansarea Topului societăților comerciale din județul Constanța. Ajuns la a XXIII-a ediție, clasamentul realizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța se bucură de un mare interes.

Oricare dintre firme își dorește o clasare pe podium și o diplomă de top, care să-i dea strălucire și greutate cărții sale de vizită în relațiile comerciale. Prezența între primii trei clasați din branșă are nu doar o valoare simbolică, ci și una materială, generatoare de încredere și respect pe piață și aducătoare de clienți.

Ieri, la festivitatea de premiere organizată la Complexul Melody, din Mamaia, erau prezente peste 450 de persoane. Alături de oamenii de afaceri veniți să-și ridice premiile, se aflau prefectul județului, Adrian Nicolaescu, primarul Constanței, Decebal Făgădău, vicepreședintele Consiliului Județean, Claudiu Palaz și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Constanța.

În cuvântul de deschidere, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și al CCINA Constanța, a arătat că, din totalul de 27.405 de societăți din județul Constanța care au depus bilanțurile financiar - contabile pentru anul 2015, au fost selectate pentru Topul județean, în conformitate cu criteriile cuprinse în metodologia aprobată de comisia constituită la nivel național, un număr de 6.319 firme. Ele acoperă cele 6 domenii de activitate econo-mică, divizate în 358 de subdomenii.

Daraban a evidențiat faptul că numărul firmelor care au depus bilanțurile financiar - contabile a scăzut în ultimii cinci ani. În 2015, au depus bilanțuri 27.405 societăți, cu 338 mai puține decât în 2014, cu 420 mai puține decât în 2013, cu 1.133 mai multe decât în 2012 și cu 938 mai puține decât în 2011.

Pentru ierarhizarea firmelor selectate în topuri au fost utilizați următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat. Pe primele trei locuri din topurile pe domenii și subdomenii de activitate s-au clasat 895 de firme.

În anul 2015, pe primele trei locuri din clasamentele pe subdomenii și cele care cuprind primele 100 de firme s-au situat 1.447 de societăți.

În cadrul festivității, au fost acordate 61 de trofee de excelență firmelor clasate pe primul loc în ultimele cinci ediții ale Topului județean (2011, 2012, 2013, 2014 și 2015). Printre ele se numără companiile: Celco, Rig Service, Enel Distribuție Dobrogea, RAJA, Tolil Company, Legam Agro, Polaris M. Holding, Oil Depol Service, Dacris Prod, Conserg Expert, Monsson Alma, Det Norske Veritas România, ZIP Escort, Medimar Imagistic Services, Crucial Systems & Services, NS Copiers, Black Sea Suppliers, Stop SRL, Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră și Grup Petrol Marine.

Au fost acordate, de asemenea, trei premii speciale companiilor care au înregistrat, în anul 2015, cea mai mare cifră de afaceri, cel mai mare profit brut și cel mai mare număr de salariați, precum și cinci premii speciale societăților clasate pe primul loc la ultimele cinci ediții, care au împlinit 25 de ani de activitate neîntreruptă.

Pentru această ediție, CCINA a editat un catalog care cuprinde 1.447 de firme clasate pe primele trei locuri, în cadrul fiecărui sub-domeniu de activitate, precum și clasamentele primelor 100 de firme, după cifra de afaceri și după profitul brut.

În cele ce urmează, vă prezentăm ocupantele primelor 10 locuri în clasamentele după cifra de afaceri și profitul din exploatare:

A) după cifra de afaceri - 1. Rompetrol Rafinare (9.811.196.252 lei); 2. Ameropa Grains (2.376.058.264 lei); 3. Daewoo - Mangalia Heavy Industries (2.016.401.898 lei); 4. Brise Group (1.117.942.019); 5. Grup Servicii Petroliere (1.273.476.081 lei); 6. Van Oord Dredging and Marine Contractors BV - Sucursala Constanța (630.621.591); 7. Enel Distribuție Dobrogea (506.155.133 lei); 8. Black Sea Suppliers (342.910.827 lei); 9. Monsson Trading (286.329.256); 10. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (285.566.116 lei).

B) după profitul brut: 1. Rompetrol Rafinare (404.210.009); 2. Enel Distribuție Dobrogea (136.344.514 lei); 3. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (114.022.854 lei); 4. Constanța South Container Terminal (64.391.924 lei); 5. Oil Depol Service (50.349.605); 6. Van Oord Dredging and Marine Contractors BV - Sucursala Constanța (42.675.571); 7. RAJA (35.218.510); 8. Șantierul Naval Constanța (29.583.858); 9. Ameropa Grains (28.663.320); 10. Polaris M.Holding SRL (28.388.924 lei).

Comentează știrea

cupan
4 noiembrie 2016
RAJA

POLARIS SI ENEL nu ar trebui sa aiba acest profit urias ,deoarece au activitati cu componenta SOCIALA .Aceste servicii trebuie platite la valoare mica pentru un profit mic, nu urias.Un serviciu care ni se IMPUNE, cu un pret care ni se IMPUNE fara a avea posibilitatea unei alegeri nu ar trebui sa faca un asemenea profit.DECI ESTE O RUSINE CA ACESTE firme SA FIE IN TOP.Nu poti sa premiezi o hotie ,o excrocherie ,dle Daraban

cititor
4 noiembrie 2016
GSP

Cum puteți premia o firmă care nu a mai plătit salariile angajaților de 3 luni de zile? Asta doriți să promovați, afaceriștii din "hârtii" ??? Rușineee!!!

mazare
4 noiembrie 2016
radu

Bravo, premiati hotii GSP, polaris enel

Hollywood
4 noiembrie 2016
CNAPMC

Pe bune? Profit din ce? Din taxe și chirii impuse în regim de monopol, adică ori plătești cât îți cerem ori te-am ras. Toată povestea asta cu top firme este un mare rahat la fel ca și profesionalismul celor care-l organizează punând de-a valma privați și bugetari.

Plm
4 noiembrie 2016
Csf

Hotii italieni de la enel trag tare de profit si il repatriaza in italia. Unde enel e firma de stat. Pesemne vor s-o intinda de aci.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5002 secunde