l Încă două reduceri de rată de dobânda de politică monetară sunt anticipate în acest an, astfel încât rata dobânzii cheie va ajunge la 6% la finalul anului, potrivit sondajului realizat lunar de Asociaţia CFA România. În prezent, dobânda cheie este 6,5% pe an.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2025) s-a majorat faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,95%. În acelaşi timp, 50% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar 33% anticipează o stabilitate a acestui indicator.
l România a importat, în primele şapte luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,013 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 5,9% mai mare (+56.700 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, informează Institutul Naţional de Statistică.
Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, aproape 4,426 milioane tep, fiind cu 1,3% peste cea din perioada ianuarie-iulie 2023 (+58.400 tep).
l Interesul tinerilor pentru apicultură a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că nu mai este o activitate care poate aduce venituri pentru a se susţine financiar, având în vedere schimbările climatice şi dependenţa sectorului de natură, dar şi problemele legate de impactul negativ al importurilor de miere asupra pieţei interne şi creşterea preţurilor de producţie, a afirmat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.