Program Rabla / Înscrierea la dealerul auto. Acte necesare

168
2
Program Rabla / Înscrierea la dealerul auto. Acte necesare - rabla1354122458-1370601776.jpg

Articole de la același autor

Proprietarul rablei casate trebuie să se înscrie la un producător validat pentru achiziționarea unui autovehicul nou în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la eliberarea tichetului de către colectorul validat. La rândul său, producătorul are la dispoziție, de la eliberarea notei de înscriere către proprietar, cel mult 90 de zile lucrătoare pentru a-i furniza acestuia mașina aleasă, fără a se depăși însă data de 20 noiembrie 2013.


Pentru înscriere, proprietarul depune la producător următoarele documente:


- actul care îi atestă identitatea și domiciliul sau reședința în România, în original și în copie
- tichetul, în original
- documentele aferente tichetului - certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată
- cartea de identitate a autovehiculului uzat, în copie legalizată
- certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată
- certificatul de radiere a autovehiculului uzat, în original
- procesul-verbal de custodie, în copie legalizată
- documentul emis de către colectorul validat și care atestă plata contravalorii deșeurilor feroase și neferoase conținute de autovehiculul uzat, în copie.


În situația în care tichetul nu a fost eliberat pe numele persoanei care se înscrie, aceasta trebuie să depună și certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original.
După constatarea îndeplinirii condițiilor de înscriere, producătorul eliberează proprietarului nota de înscriere. Termenul de valabilitate a notei de înscriere, în care producătorul trebuie să furnizeze proprietarului înscris automobilul ales de acesta din urmă, este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăși însă data de 20 noiembrie 2013.
În termenul de valabilitate a notei de înscriere, producătorul validat și proprietarul înscris trebuie să efectueze formalitățile de vânzare-cumpărare și predare-primire a autovehiculului nou, producătorul scăzând din prețul de comercializare a acestuia cuantumul primei de casare.


La data efectuării formalităților de vânzare-cumpărare și predare-primire a autovehiculului nou, proprietarul înscris trebuie să depună la producător următoarele documente:
- nota de înscriere
- exemplarul proprietarului, în original (aceasta primește număr și dată de intrare și se restituie proprietarului),
- în cazul achiziției în baza unui contract de leasing, declarația pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul își exprimă în mod explicit opțiunea de a achiziționa autovehiculul nou pe numele său la sfârșitul perioadei de leasing.


Comentează știrea

TRACTARI AUTO
7 iunie 2013
TRANSPORT RABLE REMAT

Tractari auto Constanta,Transportam rable remat pe autoplatforma,de ce sa mai cumperi baterie si radiator ,suna si venim,,non stop,0721753018

George
18 martie 2014
Care guvernare?

Luand in calcul faptul ca procesul a fost simplificat - autoritatile declarand ca acesta a fost scopul - , aceasta solutie pare sa fi fost gasita, pentru a-i multumi pe cei care ajung, in sfarsit, beneficiarii tichetelor, poate ca cineva chiar crede asta. Iar imaginea despre acest proiect va fi una pozitiva, putand fi considerata, mai tarziu, un succes al acestei guvernari. http://www.romaniatv.net/consultarea-publica-privind-derularea-programului-rabla-2014-s-a-finalizat_132420.html

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5441 secunde