Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat

186
Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat - casa-1695741561.jpg
Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26 septembrie, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu.


“Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, se arată într-un comunicat al AFM. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3306 secunde