Programul Electric-Up a trecut de faza de analiză

131
Programul Electric-Up a trecut de faza de analiză - programulelectricup-1626285495.jpg

Articole de la același autor

Au trecut de etapa de analiză 2.536 de dosare înscrise în programul Electric-Up, prin care beneficiarii pot accesa până la 100.000 euro pentru a-şi monta panouri fotovoltaice. Totodată, celor care nu aveau dosarele complete le-au fost transmise notificări. Următoarea etapă constă în transmiterea şi evaluarea proiectelor tehnice. În acest sens, cei care au aplicat trebuie să verifice periodic conturile de utilizator, să se conformeze mesajelor primite şi să răspundă în termenele prevăzute de ghidul programului de finanţare, recomandă reprezentanţii instituţiei. Ministerul Energiei, prin Direcţia Eficienţă Energetică, va veni în întâmpinarea solicitărilor celor care au depus pentru a finaliza cu succes aplicaţiile.

Perioada de înscriere în cadrul primei sesiuni a programului Electric-Up s-a finalizat în data de 3 februarie 2021. Prin Programul Electric-Up se acordă un ajutor de minimis întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi beneficiarilor operatori economici care activează în domeniul HoReCa, în sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând un suport financiar de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. Finanţarea acordată în cadrul programului este destinată instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1626 secunde