România, locul trei în UE cu cea mai ridicată rată a inflaţiei

Vineri, 16 Aprilie 2021, 20:17
342
La nivelul blocului comunitar, rata anuală medie a inflaţiei a fost de 2%, potrivit celui mai recent raport al Eurostat. Ţările europene cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei înregistrate în luna martie au fost Polonia cu 4,4%, Ungaria 3,9%, România şi Luxemburg, ambele cu 2,5%, iar cele mai scăzute au fost în Grecia cu minus 2%, Portugalia, Malta, Irlanda şi Slovenia, toate cu 0,1%. Cea mai mare contribuţie la rata inflaţiei ridicate au adus-o serviciile care s-au scumpit cu 0,57 de puncte procentuale, preţurile la energie 0,43%, alimentele, băuturile alcoolice şi ţigările au contribuit şi ele cu 0,24%. Inflaţia este urmărită de Banca Centrală Europeană, cea care elaborează deciziile de politică monetară şi a estimat pentru anul acesta o rată a inflaţiei, la nivel comunitar de 1,5%, faţă de 1% cât previzionase anterior.

Pagina a fost generata in 0.1955 secunde