Concurs România stă pe butoiul cu dinamită, iar fitilul este în mâna guvernului

2767
România stă pe butoiul cu dinamită, iar fitilul este în mâna guvernului - 78d2ef62fda6fcc601c6669d22b8eb28.jpg

Articole de la același autor

Aceasta este atmosfera generată de negocierile dintre puterea de la București și delegația FMI. Executivul nu are altceva în cap decât creșterea cotei unice și a TVA.

Alarmă în lumea afacerilor
Pe surse, circulă tot felul de variante fiscale, niciuna de reducere a cheltuielilor bugetare. Nici măcar în sânul puterii politice nu există unanimitate. Ministrul Adriean Videanu și vicepreședintele PDL, Theodor Stolojan, s-au pronunțat împotriva majorării birurilor.
Președintele Traian Băsecu i-a chemat la ordine pe premierul Emil Boc și miniștrii democrat-liberali. Lucrurile s-au precipitat într-atât încât, în aceeași zi, guvernul a intrat pentru a doua oară în ședință.
Executivul se izolează tot mai mult de societate. Cu fiecare oră, numărul criticilor săi crește. Reprezentanții mediului de afaceri, liderii sindicatelor, simplii cetățeni își exprimă îngrijorarea, nemulțumirea, teama, opoziția față de măsurile fiscale.
"Sperăm ca guvernul să nu majoreze taxele și impozitele. Are alte soluții la dispoziție, care ar contribui nu doar la redresarea bugetului, ci și la relansarea economiei. Mă refer la asanarea economiei subterane și a evaziunii fiscale, precum și la reducerea cheltuielilor bugetare. În loc de majorarea cotei unice și a TVA, cei ce activează în sectorul privat ar dori să vadă 300.000 de concedieri în sectorul public. Camerele de comerț și patronatele nu pot face grevă și acțiuni de protest, dar asta nu înseamnă că nu ne vom exprima dezacordul și că nu vom lua atitudine față de creșterea fiscalității. Este de datoria noastră să atragem atenția că majorarea taxelor și impozitelor este o soluție greșită, că economia și implicit bugetul de stat vor fi afectate pe termen lung"- a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.
Viorel Panait, președintele Organizației Patronale "Operatorul Portuar", a atras atenția că orice creștere a TVA este suportată de consumatorii finali, deci de către populație. "Creșterea cotei unice va determina o nouă presiune salarială, pentru că lucrătorii nu vor fi de acord ca venitul lor net să scadă - a afirmat Panait. Ca urmare cheltuielile cu forța de muncă vor urma o evoluție ascendentă, ceea ce va face ca firmele românești să fie mai puțin competitive pe piață."
Sorin Greavu, directorul general al companiei "Romned Port Operator", consideră că, prin creșterea fiscalității, nu va fi scos bugetul din criză. "Mulți agenți economici, care și așa o duceau greu, vor dispărea. Odată cu ei, bugetul pierde impor-tante surse de venit" - apreciază Greavu.

Sindicatele își ascut "săbiile"
Sindicatului Liber al Navigatorilor respinge ideea creșterii fiscalității. "Statul se comportă de parcă bugetul ar fi un sac fără fund. Ar trebui ca mai întâi să coasă fundul sacului, să pună capăt risipei. De ce trebuie ca noi, contribuabilii de rând și societățile comerciale să ducem povara cheltuielilor exorbitante, fără nicio utilitate publică? De sus, de la nivelul administrației centrale, până jos, în administrațiile locale, sunt numeroase persoane care nu fac nimic, doar amplifică birocrația. Soluția este reducerea aparatului birocratic, nu majorarea taxelor și impozitelor" - a declarat Adrian Mihălcioiu, liderul SLN.
"Criza economică a dat lovituri grele industriei navale din România. Sute de constructori de nave din șantierele navale de la Marea Neagră și Dunăre și-au pierdut locurile de muncă. Recesiunea în această ramură economică va dura cel puțin doi-trei pe plan european și se va manifesta prin numărul foarte scăzut al comenzilor. Creșterea taxelor și impozitelor va afecta și mai mult o industrie care cu greu reușește să supraviețuiască și va duce la scăderea nivelului de trai a celor care încă nu și-au pierdut locurile de muncă" - a afirmat Dede Perodin, președintele Sindicatului Liber al Navaliștilor din Șantierului Naval Constanța.
Blocul Național Sindical pregătește ample acțiuni de protest. Ieri, Dumitru Costin, liderul confederației, s-a întâlnit cu colegii din Federația Națională a Sindicatelor Portuare. "Umblu în toată țara să mobilizez organizațiile la acțiune. Nu se mai poate. Suntem împotriva majorării TVA. În ceea ce privește cota unică, noi i-am cerut Guvernului Boc să revină la impozitarea progresivă a veniturilor încă de la începutul anului 2009. L-am avertizat încă de atunci că bugetul nu este sustenabil. În locul creșterii fiscalității, guvernul ar trebui să recupereze creanțele de la debitori și să reducă evaziunea fiscală. Rompetrol este unul dintre beneficiarii tranziției. Vă aduc aminte că la finele lui 1999, guvernul de atunci instituise o taxă pe carburanți, pentru acoperirea datoriilor făcute de companiile petroliere. Contribuabilii au plătit, dar restanțele respectivelor firme au rămas și au crescut. Nu putem fi de acord cu amânarea plăților la Rompetrol. Guvernul ar trebui să scoată creanțele companiei la vânzare. Vă asigur că sunt foarte mulți cumpărători care le-ar cumpăra pe loc, cu bani gheață" - a afirmat liderul BNS.
La rândul său, Bogdan Hossu, președintele Confederației Sindicale Cartel Alfa, a declarat pe un post de televiziune că organizația sa va declanșa acțiuni de protest, care ar putea culmina cu ocuparea șoselelor, dacă vor crește taxele și impozitele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4113 secunde