România va monitoriza transporturile intracomunitare de bunuri

140
România va monitoriza transporturile intracomunitare de bunuri - fondromaniavamonitorizatransport-1649766899.jpg

Articole de la același autor

Potrivit ordonanței de urgență aprobată la ultima ședință de guvern, România va implementa sistemul electronic integrat RO e-Transport, pentru monitorizarea mijloacelor de transport al mărfurilor. Astfel va fi urmărită în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României.

„Reducerea evaziunii fiscale este unul din obiectivele pe care mi le-am asumat în acest an. Românii trebuie să beneficieze de investiții publice și de un nivel de trai mai bun susținute din colectarea cât mai eficientă a taxelor și impozitelor. Implementarea atât a radarului mărfurilor, RO e-Transport, cât și a RO e-Factura sunt măsuri de prevenire și reducere a evaziunii care își vor dovedi eficacitatea în scurt timp”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Sistemul RO e-Transport include module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri, care vor genera coduri unice de înregistrare pentru fiecare transport, elemente de interconectare cu camere de luat vederi și alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier și componente software pentru analiza integrată a datelor. Sistemul va utiliza date și informații deținute la nivelul instituțiilor sau autorităților publice cu atribuții în domeniul transportului rutier și va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Autorității Vamale Române.

Astfel, va deveni obligatorie declararea anticipată a datelor aferente transporturilor intracomunitare, în funcție de tipul operațiunii, beneficiarului sau, după caz, furnizorului din România. Categoriile de autovehicule de transport și categoriile de bunuri cu risc fiscal ridicat transportate rutier care vor fi monitorizate și procedura de aplicare a Sistemului RO e-Transport vor fi stabilite ulterior.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5256 secunde