S-a inaugurat Portul Turistic Mangalia

893

Vineri a fost o zi importantă nu doar pentru mangalioți, dar și pentru toți românii și străinii care aleg litoralul nostru pentru a-și petrece vacanțele. În prezența ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a fost dat în folosință Portul Turistic Mangalia - obiectiv reabilitat și modernizat prin contribuția MDRT, despre care reprezentanții autorităților locale spun că are mari șanse să devină centrul yachtingului din România.
"Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a investit până în prezent peste 40 milioane lei în dezvoltarea infrastructurii turistice de pe litoral. Vom face și în continuare același lucru deoarece credem că aici se poate face turism de calitate. Îi vom sprijini pe toți cei care au proiecte viabile de valorificare a potențialului litoralului", a declarat ministrul Elena Udrea.
Au fost reabilitate și modernizate zona de parcare turiști, zona de agrement și petrecere a timpului liber, zona de acces plajă și pro-menade. În ultimele luni au fost asfaltate două parcări (76 locuri și 23 locuri), s-a reabilitat o parcare betonată de 40 locuri, o platformă de bărci și s-a amenajat sensul giratoriu de la intrarea în port. În plus, a fost montat și pavaj pe aleile care acum beneficiază de iluminat ambiental și mobilier urban, s-a amenajat un teren de minigolf, dar și scările de acces spre plaja Mangalia. Pentru realizarea tuturor acestor lucrări, MDRT a plătit 21.612.000 lei.
Creșterea capacității de acostare a portului va permite, cu siguranță, includerea municipiului Mangalia în circuitul turismului nautic al Mării Negre prin organizarea unei game mai largi de activități sportive.
Lucrările au fost executate în numai șase luni, deși compania ce se ocupa de aceste lucrări avea un termen de 12 luni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Iunie 2011
Stire din Sport : Campionii se decid la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.3744 secunde