S-a modificat schimbarea. Asigurarea obligatorie a locuinței nu mai e chiar obligatorie

327
Constănțenii nu mai sunt nevoiți să-și cumpere o asigurare obligatorie a locuinței emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), dacă vor una facultativă.


Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât, în ședința de ieri, revenirea la forma anterioară a normelor cu privire la asigurarea obligatorie pentru locuințe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.

Astfel, proprietarii își pot îndeplini obligațiile prevăzute de lege privind încheierea unei asigurări care să acopere riscurile de cutremur, inundații și alunecări de teren, ca fenomene naturale, fie printr-o asigurare emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), fie printr-o asigurare facultativă, au anunțat reprezentanții CSA. Totodată, prin polițele facultative, cetățenii se pot proteja suplimentar și pentru alte riscuri.

"Această măsură este prima dintr-o serie de inițiative care vizează inclusiv propuneri pentru modificarea Legii nr. 260/2008, astfel încât obiectivul principal - de cuprindere cât mai largă în asigurare a fondului locativ din România - să fie atins", au subliniat reprezentanții CSA.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9079 secunde