Salariile navigatorilor, amenințate de scăderea prețului petrolului

409
1
Salariile navigatorilor,  amenințate de scăderea  prețului petrolului - salariilenavigatorilor-1418918468.jpg

Articole de la același autor

Cotațiile petrolului înregistrează o involuție abruptă. Dacă la mijlocul lunii iunie 2014, Bursa din Londra afișa un preț de 115 dolari pe barilul de țiței, pe 17 decembrie, prețul coborâse la 59,54 dolari pe baril, la contractele futures.

Evoluția cotațiilor țițeiului la bursele de mărfuri este un indicator al stării economiei globale. Prețurile joase spun că economia și-a redus motoarele, că oferta de hidrocarburi este mult mai mare decât consumul.

Situația este asemănătoare celei de la izbucnirea recentei crize economice mondiale. Să ne amintim faptul că la mijlocul lunii iunie 2008, când economia mondială era pe val, prețul barilului de petrol era de 145 de dolari. Până sfârșitul lui decembrie, când a explodat criza, cotațiile au scăzut la 33 de dolari. Apoi, în primele două luni ale lui 2009, prețul a pendulat într-un interval strâns, situat între 40 și 46 de dolari pe baril, pentru ca în martie - aprilie să joace în intervalul 50 - 53 de dolari.

Cine profită și cine pierde de pe urma ieftinirii carburanților? Dacă ne referim la shipping, căderea prețurilor țițeiului reprezintă o gură de oxigen pentru grosul flotei mondiale. În schimb, în sectorul tancurilor petroliere e jale. Prețul mic al petrolului a dus la scăderea navlurilor (tarifelor de transport) și a veniturilor armatorilor. Pentru a supraviețui, aceștia vor face ceea ce fac toate companiile pe timp de criză: vor reduce cheltuielile. Desigur, vor încerca să amputeze și salariile echipajelor, a căror pondere în costurile zilnice ale navelor este ridicată.

În prezent, cele mai mari lefuri din shipping-ul internațional sunt pe tancuri. Rămâne de văzut până unde vor merge armatorii și care va fi reacția navigatorilor. 

Comentează știrea

elena
20 decembrie 2014

Lucru pe calculator, max. 3 ore pe zi, pentru un castig de cel putin 300 de euro lunar, oferta serioasa. Cei interesati trimiteti textul "JOB" la adresa de email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Joi, 18 Decembrie 2014
Stire din Economie : Navigatorii fac coadă la CERONAV
Pagina a fost generata in 0.5403 secunde