Sectorul întreprinderilor administrate de autoritățile publice locale funcționează în pierdere și cu subvenții

158
Sectorul întreprinderilor administrate de autoritățile publice locale funcționează în pierdere și cu subvenții - fondsectorulintreprinderiloradmi-1663608402.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul anului 2021, statul român, prin autoritățile publice locale, era acționar unic sau majoritar la un număr de 1.236 de întreprinderi active, din care: 877 de SRL-uri, 276 de societăți pe acțiuni și 83 de regii autonome. Potrivit raportului anual privind activitatea întreprinderilor publice în anul 2021 (document adoptat de Guvernul României în luna august 2022), majoritatea acestora au rolul de a asigura infrastructura și serviciile conexe necesare comunităților locale.



Structura lor pe tipuri de activități desfășurate este următoarea:

- captarea, tratarea și distribuția apei - 328 de întreprinderi (26,38% din numărul total);

- transporturi terestre și transporturi prin conducte - 71 de întreprinderi (5,76%);

- producția și furnizarea de energie termică și apă caldă - 34 de întreprinderi (2,76%);

- lucrări de geniu civil (autostrăzi, drumuri, infrastructură) - 64 de întreprinderi (5,19%);

- colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, recuperarea materialelor reciclabile – 165 de întreprinderi (13,39%);

- peisagistică și servicii pentru clădiri – 138 de întreprinderi (11,20%);

- servicii publice administrative, asigurări sociale, apărare, ordine publică, sănătate și asistență socială, alte servicii – 436 de întreprinderi (35,31%).

Termoficarea centralizată, tot mai aproape de faliment

Pe ansamblu, cele 1.236 de întreprinderi locale au obținut, în anul 2021, o cifră de afaceri de 13,066 miliarde de lei, în creștere cu 7,03% față de anul precedent.

Dacă, la sfârșitul anului 2020, rezultatul net total a fost pozitiv, ridicându-se la 32,914 milioane de lei, la finalul lui 2021, acesta a fost negativ, coborând la -190,154 milioane de lei. Pe de altă parte, plățile restante către bugetele statului și creditori au scăzut per total cu 13,15%, de la 1,957 miliarde de lei la 1,699 miliarde de lei.

Cele 34 de întreprinderi producătoare de energie termică și apă caldă au înregistrat cea mai mare pierdere financiară, respectiv - 358,004 milioane de lei. Este o nouă dovadă că sistemul centralizat de termoficare se îndreaptă spre faliment. Procentul gospodăriilor care renunță la serviciile sale tot mai proaste și mai scumpe este în continuă creștere, ajungând la peste 50% în multe localități, printre care și municipiul Constanța.

În clasamentul întreprinderilor locale care au încheiat anul 2021 cu pierderi financiare, șase din primele zece sunt companii de termoficare. Primul loc, cu cea mai mare pierdere brută (240,965 milioane de lei), i-a revenit Companiei Municipale Termoenergetica București, iar cel de al doilea, societății Termoficare Constanța SRL (cu 37,659 milioane de lei).

Furnizorii de apă domină topul profitabilității

În schimb, cele 328 de întreprinderi care desfășoară activități de captare, tratare și distribuție a apei au raportat la finalul anului 2021 un rezultat brut pozitiv de 242,016 milioane de lei.

În clasamentul întreprinderilor locale după profitul brut înregistrat în 2021, pe primele zece locuri se situează:

1. RAJA SA Constanța – 342,277 milioane de lei;

2. Societatea de Transport București STB SA – 31,014 milioane de lei;

3. Apavital SA Iași – 21,087 milioane de lei;

4. Apă Canal SA Sibiu – 19,269 milioane de lei;

5. Compania de Apă Someș SA – 18,992 milioane de lei;

6. Apa CTTA SA – 13,699 milioane de lei;

7. Aquatim SA Timișoara – 13,174 milioane de lei;

8. Administrația Domeniului Public SA Bihor – 13,092 milioane de lei;

9. Amenajare Edilitară și Salubrizare SA București – 11,794 milioane de lei;

10. Compania de Apă Oradea SA – 11,737 milioane de lei.

După cum se observă, șapte din cele zece companii din top 10 au ca obiect furnizarea apei.

Nu pot trăi fără subvenții

Cele mai multe întreprinderi locale nu ar putea funcționa și nu s-ar putea dezvolta fără sprijin financiar de la bugetele locale. În anul 2021, cele 1.236 de întreprinderi locale au primit subvenții în sumă totală de peste 2,830 miliarde de lei, în creștere cu 369,722 milioane de lei față de anul precedent.

La sfârșitul lui 2021, în întreprinderile locale lucrau 96.847 de angajați, cu 4.600 (respectiv 4,53%) mai puțini decât în anul precedent. Cheltuielile de natură salarială au fost de peste 5,631 miliarde de lei. Câștigul salarial mediu brut lunar din cele 1.236 de întreprinderi locale a crescut, în 2021, cu 5,42% față de anul precedent, ajungând la 4.846 de lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1229 secunde