Forfota a început în portul Constanța imediat ce s-a luminat de ziuă. Din terminalul Romned, de lângă digul de nord și hăt departe, la Agigea, la Silotrans și Constanța South Container Terminal, un șirag de 31 de nave se află sub operațiuni de încărcare – descărcare.
Dar ce-i asta? La ora 10, o armată de peste 100 de lucrători a oprit lucrul și a luat poziții în dana 45, în fața sediului companiei North Star Shipping, ce aparține gigantul american ADM. Afișele purtate de cei prezenți ne lămuresc despre ce este vorba: "Grevă de avertisment".
Deodată se dezlănțuie Iadul pe pământ. Un cor de vuvuzele și de sirene face să se zguduie cerul și marea. Curios, îl chestionez pe Paul Vasile, unul dintre protestatari, portuar cu vechime de 30 de ani în această companie: "De ce faceți grevă?" "Pentru că negocierea salariilor nu a ajuns la un rezultat. Noi am cerut o majorare a salariului brut cu 500 de lei, iar societatea a oferit doar 50 de lei. Greva de astăzi va dura două ore, dar în cazul în care nu vom obține niciun rezultat vom continua acțiunile de protest ", m-a lămurit omul. La rândul său, un tânăr electrician al cărui nume de familie este Șchiopu și care lucrează de numai doi ani în unitate mi-a declarat: "Facem grevă pentru că salariile sunt prea mici. Am pierdut și o serie de drepturi (sporuri) care se alocau anul trecut. Dacă acțiunile noastre nu vor duce la rezultatul dorit, eu îmi voi da demisia!"
Ardealul solidar cu portuarii
În mijlocul greviștilor si-a făcut apariția Ion Caraignat, președintele Uniunii Sindicale Teritoriale Constanța a CNS "Cartel Alfa". E însoțit de câțiva lideri sindicali din țară, veniți să susțină acțiunea portuarilor. Îmi explică: "Greva de avertisment de două ore este organizată de Sindicatul Portuar Român "Unirea", deoarece nu s-a ajuns la o înțelegere în cadrul negocierilor privind contractul colectiv de muncă. Astăzi, la ora 9, înainte de declanșarea acțiunii de protest, reprezentanții sindicatului au fost invitați la comisia de negociere. Așteptăm să vedem cu ce răspuns vor veni. Alături de noi sunt liderii de sindicat de la Electrolux Satu Mare și președintele filialei Cartel Alfa din Mehedinți. Au venit să-i sprijine pe colegii lor din portul Constanța. Salariații de la Electrolux, care este o companie multinațională, au avut cea mai lungă grevă din România. A durat o lună de zile, dar s-a încheiat cu un rezultat foarte bun pentru angajați. Au obținut o creștere salarială de 500 de lei la brut, majorarea primei de vacanță, plata orelor suplimentare și altele."
Iată, Sorin Faur, președintele Sindicatului Electrolux, i-a cuvântul și mulțumește Sindicatului Minmetal, pentru ajutorul financiar pe care l-a acordat colegilor săi în timpul grevei. La rândul său, Vasile Dârle, secretarul general al Sindicatului Electrolux și reprezentant al filialei Cartel Alfa" din Satu Mare îi îndeamnă pe portuarii constănțeni cu următoarele cuvinte: "E o vorbă în Ardeal: dacă nu lupți pentru drepturile tale, îți meriți soarta!"
A trecut o jumătate de oră de la debutul acțiunii de protest și în fața participanților și-a făcut apariția Silviu Stanciu – președintele tânărului Sindicat Portuar Român "Unirea" și al Federației Sindicatelor Trans-Conex. Mulțimea greviștilor așteaptă cu sufletul la gură veștile.
"În urma discuțiilor avute în ședința de astăzi, mare parte din solicitările voastre au fost rezolvate. În funcție de ce veți decide, vom încheia, astăzi, negocierea contractului colectiv de muncă sau vom ajunge la greva generală, care va începe pe data de 15 iulie 2019", a spus vorbitorul.
Au respins oferta patronatului
Apoi, liderul de sindicat a prezentat ultima ofertă a companiei: majorarea salariului de încadrare cu 19,92%, pe perioadă nedeterminată, prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat (înainte acest lucru se făcea din trei în trei luni); creșterea salariului de încadrare brut pentru angajații care, în urma aplicării procentului de 19,92%, ar beneficia de o creștere salarială în sumă netă mai mică de 250 de lei. Aceștia vor avea o creștere salarială netă de 250 de lei. Stanciu a explicat că fiecare angajat va primi cel puțin 430 de lei în plus la salariul brut, respectiv 250 de lei la cel net, iar cei ce au salarii mai mari vor avea creșteri mai mari.
În urma fuziunii unităților care au dat naștere actualei companii, au apărut diferențe foarte mari între lucrătorii ce îndeplinesc aceeași funcție și au aceeași categorie de încadrare. La solicitarea angajaților, sindicatul a cerut administrației să elimine această anomalie.
"Astăzi, ni s-a propus ca în perioada august - decembrie 2019 să discutăm în comisia paritară și să găsim soluții pentru uniformizarea acestor salarii. Propunerea conducerii este să existe patru grile de salarizare pe aceeași funcție, cu o diferență de 100 de lei între ele. Grila minimă va avea o diferență de 300 de lei față de grila maximă. Nu am ajuns la un consens. În prezent există diferențe de 50% pentru aceeași funcție și categorie profesională. Reprezentanții companiei ne-au spus că sunt conștienți de acest lucru și că vor face tot posibilul să rezolve acest probleme. După cum știți, negocierile au început în luna ianuarie. Dacă administrația ar fi fost de acord de-atunci cu uniformizarea și ne-am fi apucat de lucru, problema ar fi fost rezolvată până astăzi. Nu au vrut să facă acest lucru și ne întrebăm: oare de ce? Fiindcă au crezut că nu suntem determinați să pornim acest conflict. În momentul în care le-am prezentat tabelele cu semnăturile de grevă au spus: <Suntem de acord să discutăm!>", a relatat liderul de sindicat.
Participanții au decis în unanimitate să continue acțiunile de protest și să declanșeze greva generală pe data de 15 iulie. Până atunci, vor face și o vizită în grup, la sediul din București al companiei ADM, pentru a-și striga nemulțumirile.
Apoi, portavocea s-a plimbat din mână în mână și vorbitorii au îndemnat la unitate și continuarea luptei. "Suntem cu mult sub nivelul salarizării din UE. Ar fi trebuit să cerem o creștere salarială de 1.000 de euro", a spus unul dintre cei ce au luat cuvântul.
Am încercat să aflăm și opinia conducerii companiei North Star Shipping, dar de la recepție ni s-a spus: "Domnul director a plecat pe teren. Nu știu când se întoarce."