Statul profită de mărirea prețurilor. Veniturile sale au crescut cu peste 22%, iar deficitul s-a redus

246
1
Statul profită de mărirea prețurilor. Veniturile sale au crescut cu peste 22%, iar deficitul s-a redus - fond-1662735142.jpg

Articole de la același autor

În ciuda creșterii dobânzilor la împrumuturile contractate de stat și a cheltuielilor de funcționare ale structurilor sale, deficitul bugetar a înregistrat o tendință constantă de reducere.

Dacă, la finalul anului 2021, acesta ajunsese la 7,1% din produsul intern brut, cu mult peste ținta de deficit excesiv, de 3,0% din PIB, ultimul raport al Ministerului Finanțelor ne spune că, în primele șapte luni din 2022, execuția bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 26,69 miliarde de lei, reprezentând 1,94% din produsul intern brut. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când ponderea era de 2,87%, volumul deficitului s-a redus cu 21,43%. Este o scădere importantă și îmbucurătoare, în condițiile suferințelor pe care este nevoită să le îndure economia națională pe fondul efectelor pandemiei, creșterii generale a prețurilor și războiului din Ucraina. Iar dacă ritmul actual se va menține neschimbat, România ar putea încheia anul 2022 cu un deficit de 3,33% din PIB, foarte aproape de ținta europeană.



Mai multe încasări la bugetele statului


Bugetele statului au profitat din plin de creșterea peste măsură a prețurilor, care a condus la creșterea sumelor încasate din taxele și impozitele pe produse și din profit. Astfel, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 22,4%, în primele șapte luni ale anului 2022, față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 258,46 miliarde de lei.

Încasările din impozitul pe salarii și pe venit au fost de 19,52 miliarde de lei, înregistrând o creștere anualizată de 17,6%. Un aport însemnat la acest avans l-au avut încasările mai mari din: impozitul pe dividende (+41,0%), declarația unică (+38,9%) și din impozitul aferent pensiilor (+25,3%). În schimb, veniturile din impozitul pe salarii au crescut cu doar 10,2%.

Contribuțiile de asigurări au totalizat 79,93 miliarde de lei în ianuarie – iulie 2022, fiind în creștere cu 9,1% față de nivelul înregistrat în același interval din anul precedent.

Încasările din impozitul pe profit au făcut un salt de 34,8%, însumând 17,34 miliarde de lei. Evoluția a fost susținută atât de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici, cât și de impozitul pe profit

virat de băncile comerciale.


În primele șapte luni din 2022, încasările nete din TVA au făcut un salt de 22,0% - pe fondul creșterii generale a prețurilor - totalizând 52,41 miliarde de lei. Restituirile de TVA au însumat 16,06 miliarde de lei.

Veniturile din accize s-au ridicat la 20,65 miliarde de lei, înregistrând o majorare de 6,4%. Volumul încasărilor din accizele pentru produsele din tutun a avut cea mai mare creștere – 9,6%. În cazul produselor energetice, saltul a fost de 2,8%. Veniturile nefiscale au însumat 25,88 miliarde de lei în intervalul ianuarie – iulie 2022, în creștere cu 52,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Saltul a fost susținut de avansul veniturilor din impozitul pe proprietate, dividende, redevențe petroliere și vărsămintele din veniturile nete ale BNR.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donațiile au totalizat 17,57 miliarde de lei, în primele șapte luni ale anului 2022, fiind în creștere cu 23,3%.



Volumul investițiilor a crescut


Cheltuielile bugetului general consolidat au însumat 285,15 miliarde de lei în perioada de referință din 2022, fiind în creștere cu 16,3% față de același interval al anului precedent. În structură, cheltuielile de personal s-au ridicat la 67,98 miliarde de lei, având o creștere de 4,6%, cele cu bunurile și serviciile au fost de 38,07% miliarde de lei (+16,2%), iar cheltuielile cu dobânzile au însumat 16,34 miliarde de lei (+55,18%), ca urmare a scumpirii creditării atât pe plan intern, cât și internațional.

Statul continuă să se împrumute la prețuri ridicate de pe piața internă și cea externă, pentru a rambursa creditele scadente și pentru acoperirea cheltuielilor curente.

În primele șapte luni ale anului, statul a alocat 7,28 de miliarde de lei pentru subvenționarea transportului de călători, sprijinirea producătorilor agricoli și pentru compensarea consumului de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor non-casnici în sezonul rece 2021-2022.

Vestea bună este că a crescut volumul investițiilor. Cheltuielile finanțate din fonduri interne și externe au fost în valoare de 26,44 miliarde de lei, în creștere cu 4,6% față de perioada de referință din anul precedent.

Ponderea investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile post-aderare a urcat la 57,1% din total, în timp ce cheltuielile de investiții din resurse interne au înregistrat o diminuare.

Bani mai mulți pentru asistența socială

Primele șapte luni ale anului 2022 sunt marcate de o creștere semnificativă, de 18,6%, a cheltuielilor cu asistența socială, până la 103,80 miliarde de lei. Evoluția lor a fost influențată, în principal, de majorarea, de la 1 ianuarie 2022, a punctului de pensie cu 10%, respectiv de la 1.442 de lei la 1.586 de lei, a nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 800 de lei la 1.000 de lei, de acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022, precum și de acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități. Totodată, au fost majorate alocațiile de stat pentru copii.



Comentează știrea

Cosul Gol
10 septembrie 2022
1M=PY

Economie clasa XI cu Celebrii Delapidatori. Problema monezii e unul ala, care se tot macina pina la cafea. Ei stiau dinainte, au dat si scris dar ai nostii nici acuma nu aflat. Batraneii sint deja departe cu carucioarele, ai mai tineri milionari in nimica, dar mindrii de ei. Buna si mindria si se si potriveste la fix, 66 e zar bun dar la care joc ? Campionatul Mondial din Table cu Petre Blagoslovitul in turul 1, irelevat culoarul tot bine e in ambele parti.

Articole pe aceeași temă

Luni, 07 Februarie 2022
Stire din Economie : Recordurile Canalului Suez
Luni, 05 Octombrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.3733 secunde