Tarife mai mici în roaming, începând cu 1 iulie
239
Articole de la același autor
Începând din 1 iulie, clienții Vodafone România vor beneficia de un mod de tarifare mai avantajos pentru apelurile inițiate în roaming către țările din Uniunea Europeană, Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia (Zona 1 Vodafone World) precum și pentru apelurile primite din aceeași zonă.
Astfel, costul efectuării unui apel local (apel către România și apel către destinații internaționale din UE) va fi de 0,29 euro/minut (fără TVA). Costul unui apel primit din țările Uniunii Europene, Elveția, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia va fi de 0,08 euro/minut (fără TVA). În cazul mesajelor text, costul unui SMS trimis va fi de 0,09 euro/SMS (fără TVA). Traficul de date în roaming se va tarifa începând cu 1 iulie cu 0.70 euro/MB (fără TVA), iar taxarea minimă per sesiune va fi de 1 Kb.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 15 Mai 2012
Miercuri, 28 Martie 2012
Miercuri, 28 Decembrie 2011
Sâmbătă, 03 Decembrie 2011
Marţi, 27 Decembrie 2011
Marţi, 27 Decembrie 2011
Marţi, 20 Decembrie 2011
Marţi, 11 Octombrie 2011
Luni, 19 Septembrie 2011