Teme de interes pentru firmele cu activitate în turism, la CCINA Constanţa

147

Articole de la același autor

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, a organizat, la sediul instituţiei din bd. Al. Lăpuşneanu, seminarul gratuit de informare intitulat „Respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii economici care activează în turism”.

Evenimentul s-a desfăşurat sub egida Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa şi a abordat teme precum încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, negocierea colectivă, încadrarea minorilor, munca subdeclarată, repausul săptămânal şi angajarea străinilor. 




„Seminarul a propus o tematică de interes în actualitatea problematicii respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii economici care activează în turism, precum: încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, negocierea colectivă şi încheierea contractului colectiv de muncă, încadrarea în muncă a minorilor, munca subdeclarată, repausul săptămânal, angajarea străinilor şi detaşarea transnaţională”, au transmis reprezentanţii CCINA Constanţa.

La manifestare au participat inspectorul şef al ITM Constanţa, Marian Becheanu, şi Şeful Serviciului pentru Imigrări Constanţa, comisar şef Mircea Labeş, care au purtat un dialog deschis, aplicat atât pe temele seminarului, cât şi pe cazurile particulare prezentate de unii dintre cei peste 90 de participanţi, reprezentând agenţii economici, prezenţi la întâlnire.

Această acţiune contribuie la perfecţionarea profesională a angajaţilor şi la aplicarea corectă a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4593 secunde