Terorismul internațional scoate Marea Neagră de pe harta croazierelor

186
Terorismul internațional  scoate Marea Neagră  de pe harta croazierelor - terorismul-1452708432.jpg

Articole de la același autor

Atentatele teroriste din Turcia afectează grav industria turismului din această țară, dar și din zona Mării Negre. Oamenii se tem să mai călătorească în Turcia, astfel că agențiile de turism au început să anuleze contractele.

Turismul de croazieră are cel mai mult de suferit. Porturile turcești atrăgeau milioane de vizitatori pe an și, datorită lor, unele nave își continuau voiajul în Marea Neagră, ajungând în Bulgaria, România, Ucraina și Rusia.

În 2015, turismul de croazieră din zona Mării Negre a fost grav afectat de ocuparea Crimeei de către Rusia. Din cauza instabilității din zonă, 69% din croazierele maritime programate pentru 2015 în portul Constanța au fost anulate. "Războiul maritim" care a început între Rusia și Turcia, la sfârșitul anului 2015, constând din reținerea navelor celeilalte părți de către inspectorii de Port State Control, contribuie la descurajarea croazierelor pe Marea Neagră, iar recentul atentat terorist din Istanbul, soldat cu 10 morți și 15 răniți, i-a dat lovitura de grație.

Omul de afaceri constănțean, Corneliu Idu, președintele companiei "Idu Shipping & Services", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că acțiunile teroriste din Turcia, a căror frecvență începe să crească, ar putea duce la încetarea totală a croazierelor pe Marea Neagră. "Dacă navele de pasageri vor evita porturile turcești, nu mai au de ce să intre în strâmtori. Croazierele din Mediterana nu vor continua spre est mai departe de Grecia și Cipru."

Din cauza teroriștilor, Marea Neagră va fi scoasă de pe harta turismului de croazieră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 27 Decembrie 2015
Stire din Actual : PREMIERĂ! Legislație antiteroristă!
Luni, 07 Decembrie 2015
Stire din Actual : Barack Obama, declarația zilei
Pagina a fost generata in 0.4736 secunde