Fregata Regina Maria, exerciții în Marea Neagră

169
Fregata Regina Maria, exerciții în Marea Neagră - exercitii-1449746927.jpg

Articole de la același autor

În perioada 5-16 decembrie, în Marea Neagră va avea loc un amplu exercițiu care face parte din pachetul de măsuri NATO pentru
creșterea încrederii între aliați și întărirea securității în zona Marii Negre. Obiectivul este menținerea ridicată a nivelului de instruire a marinarilor militari români. 


Creșterea interoperabilității dintre Forțele Navale Române și forțele navale partenere reprezintă un element principal al îndeplinirii obiectivelor Planului de Creștere a Capacității Operaționale a Alianței, adoptat la Summitul NATO 2014 din Țara Galilor.


La exerciții, participă fregata Regina Maria cu un elicopter Puma Naval. Acesta a executat, printre altele, antrenamente de apuntare pe platformele maritime și exerciții de antrenament specifice cu militarii din Detașamentul de Forte pentru Operații Speciale al Forțelor Navale.


"Pe mare, fregata Regina Maria participă la exerciții de luptă împotriva amenințărilor multiple, exerciții de impunere a embargoului
maritim precum și exerciții de supraveghere a traficului naval. Prin misiunile executate, militarii din Forțele Navale contribuie
activ la punerea în practică a politicii de securitate a României și la îndeplinirea angajamentelor asumate de către țara noastră în
cadrul sistemului de securitate națională și internațională", se arată într-un comunicat.  


Forțele Navale ale SUA sunt reprezentate de distrugătorul USS Ross, cel care a participat și la exercițiul Trident Poseidon 2015, organizat de Forțele Navale Romane în Marea Neagra, în ultima decada a lunii mai.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6058 secunde