Se caută soluții pentru dezvoltarea pescuitului la Marea Neagră

285
Se caută soluții pentru dezvoltarea pescuitului  la Marea Neagră - secautasolutii-1447696293.jpg

Articole de la același autor

În perioada 17-19 noiembrie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanța găzduiește cea de-a doua întâlnire anuală a proiectului european MareFrame - "Soluții de management pescăresc bazate pe abordarea eco-sistemică", finanțat de Comisia Europeană prin Programul-Cadru 7. 


Principalul obiectiv al proiectului MareFrame este intensificarea utilizării abordării ecosistemice a managementului pescăresc (AEMP) în ceea ce privește stocurile de pești din mările Europei și nu numai. "Acest lucru se poate realiza prin crearea de noi instrumente și tehnologii, dezvoltarea și extinderea modelelor ecosistemice și a metodelor de evaluare, și crearea unui cadru decizional complementar care să evidențieze alternativele și consecințele ulterioare; toate acestea se vor realiza în strânsă colaborare cu toți factorii interesați, în cadrul unor procese de co-creare. Proiectul abordează domenii de importanță majoră din cadrul Politicii Comune pentru Pescuit (PCP), Directivei-Cadru Strategia pentru Mediul Marin (DCSMM) și Directivei Habitate (DH)", explică dr. ing. Simion Nicolaev, directorul general al Institutului Național "Grigore Antipa". 


Consorțiul MareFrame cuprinde 30 de parteneri și include organizații de cercetare-dezvoltare de prestigiu din domeniile științe pescărești, modelare ecosistemică, testarea și evaluarea modelelor, economie și științe sociale din 14 țări, cum ar fi Danemarca, Suedia, Finlanda, Polonia, Regatul Unit, Spania, Italia, România, Norvegia, Islanda, Africa de Sud, Australia, Canada și Noua Zeelandă. 


MareFrame contribuie la dezvoltarea abordării ecosistemice a managementului pescăresc (AEMP) prin crearea de alternative pentru susținerea comunităților costiere echilibrate, care înglobează și componentele socio-economice, adaptate la cele opt studii de caz: Marea Baltică, Marea Nordului, apele teritoriale ale Islandei, Atlanticul de Nord (la vest de Scoția), apele sud-vestice (Peninsula Iberică), Marea Mediterană - Strâmtoarea Siciliei, Dorsala Chattam (Noua Zeelandă) și Marea Neagră. În cadrul pro-iectului se lucrează la crearea de instrumente inovatoare și simulări de informații menite să transfere rezultatele cercetărilor științifice și ale scenariilor de management, pentru a atrage atenția opiniei publice în favoarea conservării biodiversității. 


"Având în vedere importanța schimbului de informații cu factorii decizionali și cei din industria pescărească, MareFrame, în colaborare cu un alt proiect PC7, PERSEUS - «Cercetarea marină privind politicile ambientale în mările din sudul Europei», organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, o întâlnire cu factorii interesați din România și Bulgaria", mai precizează directorul general al Institutului "Grigore Antipa". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3907 secunde