Un șantier naval a capturat o navă care pleca fără să plătească reparațiile

448
Un șantier naval a capturat  o navă care pleca  fără să plătească reparațiile - unsantiernaval-1442943925.jpg

Articole de la același autor

O întâmplare mai puțin obișnuită pe mările și oceanele lumii a avut loc pe 18 septembrie 2015, în apele Indoneziei. Nava portcontainer "Sally Fortune" se pregătea să plece din șantierul de reparații navale Bandar Abadi, din Insula Pulau Batam, când la bord a urcat un grup de bărbați îmbrăcați în haine de camuflaj și înarmați cu puști, care au capturat-o. Nava fusese în șantierul naval din iunie 2014.

Potrivit presei locale, portcontainerul a fost confiscat întrucât armatorul n-a achitat costul lucră-rilor de reparații. Ulterior, proprietarul navei a încercat să depună o plângere la poliția locală, dar aceasta nu a vrut să o înregistreze.

Rezolvarea litigiilor comerciale din shipping prin forță este o cale neobișnuită. Cea care trebuie să facă dreptate este Justiția. Este posibil ca șantierul naval să fi apelat la metoda extremă pentru că nu a avut timpul necesar să obțină o ordonanță de reținere din partea autorităților. Oricum, este surprinzător refuzul poliției locale de a înregistra reclamația armatorului.

Portcontainerul "Sally Fortune" are capacitatea de 7.000 tdw, respectiv 442 TEU, a fost construit în anul 2009 și este înmatriculat sub pavili-on Panama.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4487 secunde