„Undă verde” pentru banii fermierilor! Direcţiile agricole şi APIA vor efectua controale pe teren

193
3 min citire
„Undă verde” pentru banii fermierilor! Direcţiile agricole şi APIA vor efectua controale pe teren - 1-1730382253.jpg
Veşti bune pentru fermierii constănţeni. Schema de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate în perioada 2024-2025 a fost aprobată de Executiv, fondurile totale alocate acestui program fiind de 25 de milioane de euro.
Balon de oxigen pentru agricultori, în special pentru cei din Constanţa, judeţul nostru fiind foarte afectat de vremea nefavorabilă din ultimele
10-12 luni. Schema de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate a primit „undă verde”, iar banii vor intra în conturile truditorilor pământului.
Prin aprobarea acestui act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde. Beneficiarii acestei forme de sprijin pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.
Depunerea cererilor şi documentelor justificative se va face în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, iar valorificarea producţiei se realizează până la 31 ianuarie 2025 inclusiv.
În ceea ce priveşte verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale direcţiilor agricole judeţene şi ale APIA şi vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafeţelor cultivate şi evaluarea producţiei de legume.
Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanţate de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124.337.500 lei, reprezentând echivalentul a 25.000.000 euro.
În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor depăşeşte resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporţional.
Adoptarea proiectului de hotărâre a Guvernului contribuie la menţinerea interesului producătorilor agricoli pentru producerea de legume în spaţii protejate, compensarea parţială a cheltuielilor necesare acestor culturi şi livrarea către piaţă a legumelor autohtone, inclusiv asigurarea locurilor de muncă în spaţiul rural. Măsura are la bază Regulamentul (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, cu modificările ulterioare", au explicat reprezentanţii MADR.
Vânzări la preţuri derizorii
Noi, agricultorii avem viaţă grea. Cheltuielile de producţie au crescut foarte mult şi mă refer aici la costurile de întreţinere ale spaţiilor, apă, utilaje, tratamente, forţa de muncă. Totul s-a scumpit! Intrăm anevoie şi pe piaţă, la preţuri derizorii. Vindem kilogramul cu 1,5-2 lei (n.r. - atunci când este vorba despre cantităţi mari), dar vedeţi ce preţuri sunt la raft, în magazine. Galantarele sunt pline de produse din import, este o situaţie care persistă de ani de zile. Orice ajutor venit din partea statului este binevenit în aceste condiţii, fiecare leu contează, dar cel mai mult ne-ar ajuta să avem acces în pieţele de desfacere", a declarat, pentru „Cuget Liber”, Amadeus D., fermier. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.046 secunde