Vine sau nu vine criza energetică? Ce se întâmplă cu facturile românilor

628
3 min citire
Vine sau nu vine criza energetică? Ce se întâmplă cu facturile românilor - fondcrizaenergetica1735924495-1735934726.jpg
“Trecem iarna cu gaz românesc, avem suficient, avem și mici cantități pentru export, cum e cazul Republicii Moldova”, dă asigurări ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în condițiile în care, în Europa, prețul la gazele naturale a crescut cu 4% după ce livrările de gaze rusești prin Ucraina au fost oprite, iar România se pregătește de taxe noi.
Printre atâtea schimbări anunțate de la Guvern pentru redresarea economiei românești, românii sunt sceptici la promisiunile ministrului Energiei care declară, că facturile românilor nu vor fi afectate de majorări anul acesta, ba chiar vor scădea pentru cei cu un consum ridicat. Dacă ne uităm în jur, mai toate țările se confruntă cu o criză energetică majoră, de când rezervorul de la ruși a fost închis, și fie au rămas să caute furnizori de gaze pe piața liberă, la prețuri mult mai mari, fie “strâng cureaua” consumului, acum când iarna adevărată bate la ușă.
La noi „este bine și la vară cald”
Specialiștii în energie atenționează despre momentul în care prețul plafonat la energia electrică va expira și asta se va întâmpla mai repede decât ne-am fi dorit, și anume, la finalul lui martie.
“Cea mai importantă mişcare în sectorul energetic a anului viitor este expirarea plafonării preţurilor la energie şi gaze naturale, la 31 martie 2025”, apreciază preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
El susţine, că în situaţia în care plafonarea preţurilor la energie se va menţine, tarifele la gazele naturale vor rămâne la acelaşi nivel, dar la energie electrică „se vor stabili cel mult două niveluri de preţuri, probabil 1,3 lei/kWh cu TVA inclus pentru un consum peste 255 kWh/lună şi de 0,8 lei/kWh cu TVA inclus pentru un consum sub 255 kWh/lună".
Potrivit unor surse guvernamentale, se pare că situația nu este deloc roz, și că de fapt, de la 1 aprilie Executivul va renunța la plafonarea la energie. Până atunci, ministrul Energiei spune că “facturile nu se vor modifica față de anul trecut, prețurile fiind plafonate per kilowatt-oră și la energie electrică și la gaz pentru consumatorii casnici”.
“Respingem dezinformările, chiar și pe TikTok”
"Sectorul energetic este un sector complicat, este o țintă predilectă pentru aceste campanii de dezinformare. De aceea, încercăm pe toate canalele disponibile, posibil că ne-ați văzut și pe Tik Tok și pe alte canale, să explicăm pe înțelesul tuturor lucrurile de bază ce înseamnă nivelul de stocare al gazelor în depozite, când le folosim, ciclul de injecție, de extracție ș.a.m.d. Ce pot să vă asigur este că trecem iarna cu gaz românesc. Avem absolut suficient gaz în depozite, peste 2,1 miliarde de normal metri cubi, plus ceea ce producem noi în timpul sezonului rece, ne acoperă necesarul de consum, ba chiar avem și mici cantități pentru export, cum este cazul în Republica Moldova", a declarat Burduja, care a respins dezinformările legate de criza gazelor.
Întrebat dacă vor crește facturile la gaz în această iarnă, Burduja a răspuns că acestea vor fi la fel ca în trecut, fiind plafonate per kilowatt-oră și la energie electrică și la gaz pentru consumatorii casnici.
"Aceste plafonări au asigurat României al 4-lea cel mai mic preț la gaz și al 5-lea cel mai mic preț la energie electrică din întreaga Uniune Europeană. Acestea sunt datele Eurostat. Deci trecem iarna cu același nivel per kilowatt-oră. Sigur că valoarea finală a oricărei facturi depinde și de cantitatea consumată", a explicat ministrul Energiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0538 secunde